Mai mulți poeți și cititori s-au reunit la un maraton poetic la Chișinău

Frumusețea și puterea poeziei autentice au dominat în aule universitare, licee, școli, biblioteci sau muzee. Astfel, poeții și cititorii au marcat împreună Ziua Internațională a Poeziei. Biblioteca „Alba-Iulia” a găzduit un maraton poetic cu participarea Radmilei Popovici, Silviei Caloianu, Nadejdei Ivanov, a lui Arcadie Suceveanu și Grigore Chiper.
„Poezia aceasta ar trebui să aibă atâta putere, încât să nimicească tot răul din lume. Să împace cu adevărat filosofii și religii, să oprească orice război, să pună capăt oricăror dureri”, susține poeta Silvia Caloianu.
Tematica versurilor a fost diversă, în spiritul genericului Zilei Internaționale a Poeziei: „Poezia creează punți pentru pace și incluziune”.
„Sper că nu doar în acest an va crea punți și va aduce pace poezia, ci din toate timpurile a făcut ca oamenii să poată să reziste, să supraviețuiască. Dincolo de noi, poezia va supraviețui dacă va exista viață, pentru că ea este în toate”, spune Radmila Popovici, poetă.
„Poezia este cea mai profundă și adevărată față a ființei mele. O scriu, pentru că trebuie să mă înțeleg”, a menționat poeta Nadejda Ivanov.
Pentru Arcadie Suceveanu, Ziua Poeziei are două componente - munca la masa de scris și întâlnirile cu cititorii.
„Trebuie să ne gândim foarte mult cum să apropiem cititorul de literatură, de poezie. Aceste recitaluri ajută foarte mult, și discuțiile cu cititorii, să-i facem să înțeleagă ce se întâmplă în literatură, în poezia de azi”, afirmă poetul Arcadie Suceveanu.
„În ultima vreme, cărțile de poezie apar în tiraje tot mai mici, nu mai este difuzată cum era pe timpuri. Librăriile, acele ”Luminițe” sătești au dispărut. În locul lor au apărut câte 10-20 de crâșme”, a spus Nicolae Spătaru, directorul Bibliotecii „Alba Iulia”.
Cititorii, în mare parte elevi de la Școala Profesională numărul 2, s-au bucurat de comunicarea cu poeții:
„Pentru mine e ceva unic momentul să văd chiar scriitorii în față”;
„La limba română tot îmi place să citesc poezii, mai ales de-ale lui Mihai Eminescu”;
„Încerc și la orele de limba și literatura română să le insuflu dragostea de poezie. Cât o să existe poezia, o să existăm și noi, pentru că poezia este o comunicare cu Dumnezeu”, a declarat Victoria Gore, profesoară de limba română.
Ziua Internațională a Poeziei a fost marcată în premieră în 1999. Este o inițiativă UNESCO pentru a celebra poeții, a evidenția rolul poeziei și al valorilor comune.