Externe

Kievul reacționează la condițiile lui Putin pentru un tratat de pace: Continuă să facă aceste cereri și propuneri sălbatice

Oficialii ucraineni au criticat propunerea președintelui rus Vladimir Putin privind instituirea unei „administrații temporare” în Ucraina, sub egida ONU, pentru organizarea de alegeri democratice. Kremlinul susține că un astfel de guvern ar putea negocia ulterior un tratat de pace, potrivit declarațiilor citate de agenția rusă de stat TASS.

Șeful centrului guvernului ucrainean pentru combaterea dezinformării, Andriy Kovalenko, a calificat ideea drept o nouă tentativă a Moscovei de a bloca orice progres real în direcția păcii, scrie POLITICO.

Putin face tot ce poate pentru a întârzia și deraia orice progres către pace, deoarece nu are niciun interes să pună capăt războiului. De aceea continuă să facă aceste cereri și propuneri sălbatice”, a declarat Kovalenko pe Telegram.

Kovalenko a subliniat că adevărata cale spre oprirea agresiunii ruse este aplicarea unor sancțiuni economice mai dure și consolidarea sprijinului pentru Ucraina: „Sper să devină clar până la Paște dacă Rusia nu a oprit luptele până atunci”, a adăugat el.

La rândul său, Dmytro Lytvyn, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a reacționat ironic la adresa liderului de la Kremlin: „Dacă Putin se chinuie din nou să înțeleagă cu cine trebuie să intre în discuții pentru a face pași serioși spre încheierea acestui război, poate ar trebui pur și simplu să ia niște pastile ca să-și repornească activitatea cerebrală – presupunând că astfel de pastile mai au vreun efect asupra lui. Apropo, doar în ultimele 24 de ore au fost deja confirmate cel puțin două atacuri rusești care au avariat infrastructura energetică a Ucrainei – și asta fără să avem încă toate rapoartele zilei. Iar prevenirea unor astfel de atacuri este responsabilitatea partenerilor noștri”.

Precizăm că legea ucraineană nu permite organizarea de alegeri în timpul legii marțiale, care a fost declarată pe 24 februarie 2022, când Rusia și-a lansat invazia pe scară largă. Declarațiile lui Putin vin la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a recunoscut că Rusia „ar putea tergiversa” un acord de încetare a focului cu Ucraina. Echipa lui Trump încearcă de câteva săptămâni să stabilească termenii unui armistițiu, însă Putin refuză să renunțe la ambițiile sale maximaliste în privința Ucrainei.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult