Social

Maia Sandu a plantat puieți la Telenești: Cu pași mici, dar siguri, creștem o Moldovă mai curată și mai verde

Președintele Maia Sandu a participat vineri la o acțiune de plantare de puieți în apropierea localității Negureni, raionul Telenești. La eveniment au fost plantați puieți de salcâm și corcoduș – specii adaptate condițiilor climatice locale, cu rol important în protecția solului și în îmbunătățirea calității aerului.

Mulțumesc silvicultorilor pentru efortul de a crește suprafețele împădurite, precum și voluntarilor care participă la acțiuni de plantare. De la lansarea Programului național de împădurire, în doi ani, am reușit să împădurim peste 15.000 de hectare. Cu pași mici, dar siguri, creștem o Moldovă mai curată și mai verde”, a declarat Maia Sandu.

Programul Național de Împădurire a fost lansat în noiembrie 2023 de Ministerul Mediului și Agenția Moldsilva, sub egida Președinției. Acesta prevede reabilitarea și crearea de păduri noi pe o suprafață de 145.000 de hectare până în anul 2032.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult