Averea declarată de Ion Ceban în 2024: venituri mai mari, un nou automobil și daruri generoase la evenimente de familie

Veniturile familiei primarului general al municipiului Chișinău au crescut în 2024 față de anul precedent, potrivit declarației de avere publicate recent. Edilul a câștigat mai mult din salariu, diurne și dividende, a procurat un nou automobil, dar și a obținut donații și cadouri în bani de ordinul zecilor de mii de lei la evenimentele de familie.
Ion Ceban a declarat în 2024 un salariu de peste 301.000 lei de la Primăria Chișinău, în creștere cu circa 47.000 lei față de anul precedent. De asemenea, a încasat 125.494 lei sub formă de diurne de la primărie, aproape dublu față de suma declarată în 2023. Salariul de la „TIVI KIDS” al soției a crescut și el de la 41.432 lei la 49.992 lei.
Dividendele de la „TIVI KIDS” au adus familiei Ceban 173.197 lei în 2024, cu aproximativ 14.000 lei mai mult decât în anul precedent. De asemenea acesta raportează venituri modeste din arenda unui automobil, de circa 2.400 lei față de 2.200 lei în 2023.
Pe lângă salarii, familia Ceban a declarat în ambii ani sume consistente primite la evenimente de familie. În 2023, primarul a raportat 90.000 lei primiți cu ocazia nașterii unui copil și a două zile de naștere, precum și o donație de 77.500 lei. Tot în acel an, familia a obținut 16.000 EUR din vânzarea unui automobil.
În 2024, Ceban declară cică 40 de mii de lei obținuți la zile de naștere, și 19.850 euro (aproximativ 390.000 lei) primiți la o cumetrie. De asemenea, în 2024, familia a declarat 184.000 lei din indemnizații pentru naștere și îngrijirea copilului.
În 2024, edilul a achiziționat o Skoda Kodiaq. Automobilul a fost luat prin leasing și a costat peste 36.000 euro, echivalentul a circa 362.000 lei, potrivit declarației sale.
Totodată, în ambele declarații, primarul indică aceleași bunuri imobile: un apartament de 230 m², primit prin donație în 2016, evaluat la 991.775 lei, și un teren intravilan, cumpărat în 2012, cu valoarea declarată de aproximativ 160 de mii de lei.