Externe

O nouă rundă de negocieri ruso-americane va avea loc în zilele următoare

O nouă rundă de consultări Rusia-SUA va avea loc la Istanbul în zilele următoare, a anunțat marți agenția rusă de presă de stat TASS, citând Ministerul rus de Externe, potrivit Reuters.

Delegația rusă va fi condusă de Alexander Darchiev, numit recent ambasador al Rusiei în SUA, în timp ce delegația americană va fi condusă de adjunctul secretarului de stat Sonata Coulter.

Ambele delegații vor fi formate numai din diplomați, iar discuțiile se vor concentra pe normalizarea operațiunilor misiunilor diplomatice ale ambelor țări, a declarat ministerul citat.

Primele negocieri ruso-americane au avut loc la Riad, la începutul lunii februarie, și s-au încheiat după aproape cinci ore de discuții. Atunci, reprezentanții delegațiilor au elaborat un plan de pace în trei etape, iar Ucraina a declarat că va considera nul orice eventual acord pe care l-ar putea încheia SUA și Rusia fără prezența reprezentanților Ucrainei.

Ulterior, pe 24 martie, oficialii din SUA și Rusia au purtat alte 12 ore de discuții și au obținut un armistițiu în Marea Neagră. Între timp, Ucraina și Rusia se acuză reciproc de atacuri asupra infrastructurii energetice, în ciuda unui moratoriu propus de partea americană.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult