Social

Sezonul compensațiilor s-a încheiat: peste 720 de mii de familii au primit ajutor la încălzire

Peste 720 de mii de familii, în care locuiesc peste 1,5 milioane de persoane, au primit compensații pentru cheltuielile la încălzire în sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025. Potrivit bilanțului prezentat de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, Guvernul a alocat în total 2,69 miliarde de lei pentru acest program de sprijin.

„Este cel mai mare program administrat și implementat de către guvern”, a subliniat ministrul.

Familiile au primit ajutor în funcție de sursa de încălzire utilizată: peste 339.000 de gospodării care folosesc combustibil solid, peste 216.000 care se încălzesc cu gaz, circa 127.000 racordate la sistemul centralizat de termoficare și aproape 36.400 care utilizează energia electrică.

Potrivit ministrului, ultimele compensații la încălzire, aferente lunii martie, sunt deja disponibile pentru cetățeni, iar valoarea medie a acestora este de 805 lei, în timp ce sprijinul acordat celor mai vulnerabile familii a ajuns la 1.200 sau chiar 1.400 de lei.

Pentru luna martie, Guvernul a cheltuit circa 578 de milioane de lei pentru a acoperi aceste compensații sub formă monetară.

„Pe întreg perioada noiembrie 2024 - martie 2025, compensația medie de care a beneficiat o familie în cadrul programului de suport a fost de 772 lei”, a precizat ministrul.

De asemenea, Alexei Buzu a exprimat recunoștința Guvernului față de sprijinul generos oferit de mai multe state membre ale Uniunii Europene – printre care Germania, Suedia, Norvegia, Italia, Danemarca, Cehia, Estonia și Slovacia. Aceste țări au contribuit cu 1,15 miliarde de lei, sumă utilizată de autorități pentru acordarea compensațiilor la încălzire cetățenilor moldoveni.

„Este un program masiv, dar noi am reușit să îl implementăm cu bine, am reușit să facem un program transparent, simplu și integru pentru cetățeni, un program din care învățăm lecții foarte valoroase pentru a transforma modul în care livrăm programe pentru cetățenii noștri”.

Totodată în cadrul programului, peste 12 mii de gospodării vulnerabile au beneficiat de vouchere cu o valoare medie de peste 6.000 de lei pentru procurarea echipamentelor electrocasnice eficiente energetic.

În continuare Guvernul va continua să ofere sprijin populației. Astfel toate familiile din Republica Moldova vor beneficia de compensații la energie electrică direct în factură până la sfârșitul acestui an, pentru primii 100 kWh consumați lunar, sprijin oferit cu suportul Uniunii Europene. De asemenea, prin rectificările bugetare recent aprobate în primă lectură de Parlament, administrațiile publice locale și antreprenorii din domeniul agro-alimentar vor beneficia de fonduri suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor la energie.

Potrivit autorităților, peste 550 de companii au primit deja compensații la energia electrică pentru lunile ianuarie, februarie și parțial luna martie 2025. Suma totală virată în contul beneficiarilor este de 24,5 milioane de lei.

Amintim că antreprenorii pot beneficia de compensarea a 50% din creșterea tarifului la energia electrică. Cererile privind solicitarea compensațiilor la energie pot fi depuse online, prin aplicația EVO sau pe portalul MCabinet, unde este disponibil un nou modul - compensații.

Programul de compensare a creșterii prețului la energia electrică pentru întreprinderi are un buget total de 300 de milioane de lei, fonduri asigurate de către Uniunea Europeană.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult