Economic

Producătorii agricoli vor beneficia de rambursarea sumei impozitului funciar pentru anul trecut din contul TVA-ului acumulat

Producătorii agricoli vor beneficia de rambursarea sumei impozitului funciar pentru anul 2024 din contul TVA-ului acumulat. Proiectul a fost votat în plen în lectura a doua, de 58 de deputați. Inițiativa a fost elaborată de deputatul PAS, Alexandr Trubca, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară. Autorul susține că noile prevederi vor ameliora situația din sectorul agricol, confruntat cu multiple crize în ultimii ani, precum seceta din vara anului trecut, problemele de logistică sau cele legate de fertilizanți.

Toți agricultorii vor avea încă un an de zile pentru a depune cererile pentru rambursarea impozitului funciar pentru 2024 din contul TVA acumulat în cont. Estim[rile aproximativ arată circa 50-60 milioane de lei vor fi. Noi suntem acum în discuție cu Ministerul Finanțelor pentru a extinde și perioada pentru care se calculează TVA acumulat în cont. Acum este pentru decembrie 2023, încercăm să se includă în decembrie 2024, dar azi cred că deja vorbim despre politica bugetar fiscală. Trebuie să vedem dacă avem spațiu fiscal necesar.

Precizăm că, Proiectul mai prevede modificarea termenului de implementare a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Astfel, rambursarea se va efectua până în luna iunie 2026 inclusiv. Modificările vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult