Discuțiile dintre SUA și Iran privind programul nuclear vor continua săptămâna viitoare

Iranul și Statele Unite, care au discutat sâmbătă timp de două ore și jumătate în Oman despre programul nuclear iranian, își vor continua negocierile „săptămâna viitoare„, a anunțat diplomația iraniană, relatează AFP.
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi și emisarul american Steve Witkoff „au convenit să continue discuțiile săptămâna viitoare„, se arată într-un comunicat al Ministerului iranian de Externe, care nu a precizat unde va avea loc această întrevedere.
Araghchi și Witkoff au vorbit direct timp de câteva minute, se precizează în comunicat.
La rândul său, ministrul de externe din Oman, Badr al-Busaidi, care a servit drept mediator în cadrul negocierilor, a declarat că discuțiile privind programul nuclear iranian dintre Washington și Teheran s-au desfășurat într-o 'atmosferă cordială'.
Badr al-Busaidi a adăugat că este „mândru” că a mediat discuțiile dintre omologul său iranian, Abbas Araghchi, și emisarul președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, „pentru a lansa un proces de dialog și negociere, cu scopul comun de a ajunge la un acord echitabil și obligatoriu” între cele două țări, care nu mai au relații diplomatice de 45 de ani.
Au început discuțiile SUA-Iran privind programul nuclear al Teheranului
Iranul și Statele Unite au început sâmbătă negocieri la nivel înalt în Oman, cu scopul de a relansa discuțiile privind programul nuclear în rapidă dezvoltare al Teheranului, președintele american Donald Trump ameninând cu acțiuni militare dacă nu se va ajunge la un acord, relatează Reuters.
Delegația iraniană este condusă de ministrul adjunct de Externe Abbas Araqchi, iar din partea SUA discuțiile sunt gestionate de emisarul pentru Orientul Mijlociu al lui Trump, Steve Witkoff.
„Negocierile indirecte dintre Iran și Statele Unite, mediate de ministrul de externe al Omanului, au început,” a transmis purtătorul de cuvânt al MAE iranian, Esmail Baghaei, pe platforma X.
Fiecare delegație are propria sală de negocieri, iar mesajele sunt transmise prin intermediul ministrului de externe omanez, a precizat oficialul.
Iranul a abordat discuțiile cu prudență, exprimându-și scepticismul privind șansele unui acord și neîncrederea față de Trump, care a amenințat în repetate rânduri cu bombardarea Iranului dacă acesta nu oprește îmbogățirea uraniului.
Deși ambele părți și-au exprimat speranța în unele progrese, ele rămân profund divizate în privința unui conflict care durează de peste două decenii și nu au convenit dacă discuțiile vor fi față în față, cum cere Trump, sau indirecte, cum preferă Iranul.
Înainte de începerea discuțiilor – primele între Iran și o administrație Trump, inclusiv față de mandatul anterior (2017–2021) – Araqchi s-a întâlnit cu ministrul de externe al Omanului, Badr al-Busaidi, la Muscat, pentru a-i înmâna punctele-cheie ale Teheranului destinate părții americane, potrivit presei de stat iraniene.
Semnele unui progres ar putea reduce tensiunile într-o regiune destabilizată de la începutul anului 2023, cu războaie în Gaza și Liban, schimburi de focuri între Iran și Israel, atacuri ale rebelilor Houthi asupra transportului maritim în Marea Roșie și răsturnarea guvernului din Siria.
Eșecul negocierilor, în schimb, ar putea agrava temerile privind o escaladare regională largă, într-o zonă care furnizează o mare parte din petrolul mondial. Iranul a avertizat că statele vecine care găzduiesc baze americane ”vor suporta consecințe grave” dacă sprijină un atac american asupra sa.
„Există o șansă pentru o înțelegere preliminară privind continuarea negocierilor, dacă cealaltă parte (SUA) intră în discuții cu o atitudine de egalitate,” a declarat Araqchi pentru televiziunea iraniană.
El a spus că este prematur să comenteze durata negocierilor: ”Aceasta este prima întâlnire și vor fi clarificate multe aspecte fundamentale și inițiale, inclusiv dacă există voință reală de ambele părți. Apoi vom decide asupra unui calendar.”
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt în chestiunile de stat, i-a oferit lui Araqchi ”autoritate deplină” în aceste discuții, a spus un oficial iranian pentru Reuters.
Iranul a exclus categoric orice negociere legată de capacitățile sale de apărare, inclusiv programul său de rachete balistice.
Un conflict de zeci de ani
Iranul neagă de mult timp că urmărește dezvoltarea unei arme nucleare, însă țările occidentale și Israelul susțin că Teheranul își construiește, în secret, capacități pentru a putea produce o bombă atomică.
Se afirmă că îmbogățirea uraniului de către Iran a depășit de mult nevoile unui program civil de energie și că stocurile existente sunt la un nivel apropiat de cel necesar pentru fabricarea unui focos nuclear.
Trump, care a reluat campania de „presiune maximă” asupra Teheranului din februarie, a denunțat acordul nuclear din 2015 cu marile puteri și a reimpus sancțiuni severe asupra Republicii Islamice. De atunci, programul nuclear iranian a avansat rapid, cu uraniu îmbogățit la 60% puritate – la un pas tehnic de nivelul necesar pentru armament.
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că speră ca discuțiile să ducă la pace, adăugând: ”Am fost foarte clari – Iranul nu va avea niciodată o armă nucleară, și cred că tocmai asta a dus la această întâlnire.”
Aliatul principal al SUA în Orientul Mijlociu, Israelul, care consideră programul nuclear iranian o amenințare existențială, a avertizat de mult că va ataca Iranul dacă diplomația nu va reuși să limiteze ambițiile sale nucleare.
Influența regională a Iranului s-a diminuat semnificativ în ultimele 18 luni, odată cu slăbirea sau înfrângerea aliaților săi din așa-numita „Axa Rezistenței”, în urma războiului Hamas-Israel și a căderii regimului Bashar al-Assad în Siria, în decembrie.