Alegeri

Alegerile parlamentare ar putea avea loc pe 28 septembrie. Ce spune opoziția

Alegerile parlamentare ar putea fi organizate pe 28 septembrie. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat astăzi în Parlament de către deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), anunță președintele Legislativului, Igor Grosu, pe pagina sa de facebook.

„Dragi cetățeni, în această toamnă avem niște alegeri definitorii pentru istoria țării. Chiar dacă ați auzit asta de mai multe ori de-a lungul anilor, aceste alegeri sunt cu adevărat cruciale. Fie dăm cu piciorul la tot, distrugem tot ce am reușit pe drumul european, al modernizării și blocăm orice șansă de aderare la Uniunea Europeană, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păcii. Obiectivul nostru pentru aceste alegeri este să ne asigurăm că nu suntem întorși din drumul spre pace și dezvoltare, că țara nu revine sub controlul unor indicații de la Kremlin, că ne păstrăm suveranitatea și libertatea”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de facebook.

Deși inițiativa vine din partea guvernării, opoziția nu a criticat propunerea. Deputatul BCS Grigore Novac susține că data propusă respectă prevederile legale.

„Se încadrează în termenul stabilit de lege, termenul nu se încalcă. Mâine, vom avea o poziție, dimineață ne vom întâlni într-o ședință la fracțiune și respectiv vom vedea care sunt argumentele, de ce nu mai devreme, dar nu vedem o problemă, se încadrează în termene”, a spus Novac pentru Teleradio-Moldova.

De partea cealaltă, deputatul neafiliat Gaik Vartanean, care a înregistrat încă săptămâna trecută un proiect de hotărâre privind organizarea alegerilor parlamentare pe 27 iulie și 28 septembrie, spune că salută inițiativa. El a evidențiat că, până în prezent, a existat o lipsă de claritate în societate în legătură cu acest subiect.

Menționăm că actuala legislatură a Parlamentului a fost constituită pe 26 iulie 2021, urmare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Termenul constituțional de organizare a scrutinului este de cel mult trei luni de la expirarea mandatului actualului legislativ.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult