Speranța Vulcănești, campioană după 15 ani

Speranța Vulcănești a devenit campioană națională la volei masculin după o pauză de 15 ani. Discipolii lui Sergiu Tiuliu au câștigat cu 3-2 seria finală cu formația Universității de Stat a Moldovei.
În al 5-lea meci, pe care l-a și găzduit, Speranța a triumfat într-o luptă încinsă pe durata a 5 seturi. A fost 25-22, 25-21, 18-25, 23-25, 15-4 în favoarea echipei din Vulcănești. Menționăm că Speranța a mai cucerit titlul doar o dată anterior, în anul 2010, atunci când a învins pe Dinamo Tiraspol în finală.