Social

Precizările comisiei de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al PCCOCS

Consiliul Superior al Procurorilor vine cu mai multe precizări, după ce în dimineața zilei de astăzi, toți membrii Comisiei speciale de preselecție a candidaților la șefia PCCOCS și-au dat demisia. Potrivit CSP, în actualele condiții, este imposibil de continuat concursul.

În aceeași notă informativă se mai menționează că în ședința de astăzi s-au întrunit doar trei din cei cinci membri ai Comisiei speciale, care au luat act de cererea lui Eugeniu Rurac, candidat la funcția de procuror – șef al PCCOCS, de retragere din concurs.

Amintim că în dimineața zilei de astăzi toți membrii Comisiei speciale de preselecție a candidaților pentru șefia PCCOCS, au demisionat.

Pe 31 ianuarie, membrii Consiliului Superior al Procurorilor au votat împotriva anulării concursului de la șefia Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), deși ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco a insistat pentru anularea imediată a acestuia.

Săptămâna trecută, Iulian Groza, unul dintre membri Comisiei de preselecție a reclamat presiuni și tentative de intimidare și a cerut anularea rezultatelor primei etape a concursului. Astăzi urma să se desfășoare cea de-a doua etapă.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult