Reprezentanții autorităților locale și-au spus păsul la o întrevedere cu premierul
Salariile mici, birocrația în procesul de atragere a fondurilor europene dar mai ales pierderea veniturilor din impozite, care pleacă către bugetul de stat, sunt cele mai stringente probleme cu care se confruntă autoritățile publice locale, anunțate de primarii și președinții de raioane, întruniți la Chișinău cu ocazia marcării Zilei autonomiei locale. Premierul Natalia Gavrilița a spus că executivul a elaborat o Strategie de Reformă a administrației publice, care prevede soluții pentru următorii 7 ani.

Printre cele mai stringente probleme pe care le-au enumerat reprezentanții autorităților publice locale, sunt salariile mici ale lucrătorilor din administrația publică locală, colaborarea anevoioasă între cele 3 nivele de administrare publică, birocrația în procesul de atragere a fondurilor europene, lipsa respectării prezumției nevinovăției a primarilor atunci când aceștia sunt vizați în procese judiciare. Majoritatea, însă, așteaptă înfăptuirea descentralizării financiare, care, la modul practic ar face ca impozitele colectate să aducă resurse considerabile la bugetele locale și ar soluționa problema financiară cu care se confruntă astăzi toate primăriile, spune primarul orașului Leova, Alexandru Bujoreanu.
„Decentralizarea financiară, adică defalcarea mai multor surse bugetelor locale, inclusiv din impozitul pe venit a persoanelor fizice la locul de domiciliu, din impozitul pe venit de la persoanele juridice, activitatea de antreprenoriat, și de ce nu, poate o cotă-parte din TVA. Pentru că la moment, aceste resurse sunt acumulate în localități, dar merg integral la bugetul central”, a menționat Bujoreanu.
Astăzi , raioanele țării sunt dependente în proporție de 90% de Bugetul de Stat. Guvernul a elaborat o Strategie de Reformă a administrației publice locale pentru anii 2023-2030, pe care a prezentat-o spre consultări Congresului autorităților publice locale. Premierul Natalia Gavrilița a menționat că documentul prevede mai multă libertate financiară pentru APL-uri și a promis că va depun efort să fie majorate salariile funcționarilor publici.
„Ne concentrăm pe dificultățile în punerea în circuit economic a unor terenuri sau clădiri. Vom lucra pentru îmbunătățirea serviciilor pentru delimitarea terenurilor, transmiterea bunurilor. Trebuie să continuăm cu creșterile de salarii pentru toți funcționarii. Altfel, ne confruntăm cu un deficit de resurse umane. Asta au spus-o primarii. Vom veni cu o suplimentare de resurse așa cum am venit anul trecut, când multe autorități publice s-au confruntat cu creșterea alocărilor pentru resursele energetice”, a declarat Gavrilița.
Potrivit Directorului executiv al Congresului Autorităților Publice locale, Viorel Furdui, Strategia de Reformă a administrației publice trebuie să prevadă Planuri de acțiuni pentru fiecare an în parte, astfel ca în 2030 să se poată vorbi despre rezultate palpabile în APL. Amintim că până acum au existat 2 documente strategice de reformare a administrației publice: Strategia de Reformă a administrației publice 2016-2010 și Strategia Națională de Descentralizare 2012-2018.