Externe

Șapte persoane, rănite într-un accident la Vinița, Ucraina. Șoferul ar fi moldovean

Șapte persoane, printre care un copil, au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică în regiunea Vinița, Ucraina. Potrivit presei ucrainene, șoferul autobuzului implicat în accident ar fi un cetățean moldovean în vârstă de 64 de ani.

Autobuzul de rută, a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un șanț, între localitățile Gorai și Privetnoe, pe drumul Jitomir – Moghilău-Podolsk. În urma impactului, șapte pasageri au suferit traumatisme, printre aceștia numărându-se un copil de opt ani. Cinci dintre victime au fost transportate la spital.

Poliția ucraineană a deschis o anchetă penală pentru încălcarea regulilor de circulație de către persoana aflată la volan. Vehiculul a fost ridicat și plasat pe o platformă specială, iar anchetatorii urmează să efectueze expertize pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Am solicitat Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău să confirme identitatea șoferului și să precizeze dacă printre victima mai sunt și alți cetățeni moldoveni, însă deocamdată nu am primit răspuns.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult