Prognozele ISW: Orașul Bahmut nu va cădea în mâinile Rusiei, dar Ucraina ar putea alege să se retragă
Orașul Bahmut nu va cădea în mâinile Rusiei, dar Ucraina ar putea alege să se retragă, prognozează experții Institutului pentru Studiul Războiului, relatează BBC.Comandamentul militar ucrainean va căuta să salveze viețile soldaților dacă orașul-cheie va fi încercuit, susțin experții.

Separatiștii pro-ruși din Donețk susțin că au reușit să încercuiască orașul Bahmut din estul Ucrainei ca parte a singurei ofensive pe care armata rusă o mai desfășoară în Ucraina de luni de zile, relatează TASS.
Experții Institutului pentru Studiul Războiului au declarat ieri că „este extraordinar de puțin probabil ca forțele rusești să fie capabile să efectueze o încercuire prin surprindere a forțelor ucrainene în Bahmut”.
Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a declarat azi dimineață că forțele ucrainene au respins opt atacuri rusești în regiunea Donețk. De asemenea, forțele ucrainene au lansat nouă atacuri asupra bazelor temporare ale trupelor rusești și două lovituri asupra sistemelor rusești de rachete antiaeriene, a precizat Statul Major General.
În plus, artileria ucraineană a lovit un punct de control, 13 baze temporare ale trupelor rusești și un depozit de muniții. Orașul a fost în centrul unui război de uzură care durează de luni de zile în estul Ucrainei.
ISW a precizat că forțele convenționale rusești au întărit mercenarii Grupului Wagner în zonă, dar au obținut câștiguri teritoriale limitate de la capturarea orașului Soledar pe 12 ianuarie.
Trupele Wagner, obosite de luptă, sunt probabil repoziționate în regiunea Herson, potrivit aceluiași studiu.
Aceasta poate fi o încercare de a încadra armata convențională rusă și structura de comandă remaniată a președintelui rus Vladimir Putin ca fiind singurul învingător în Bahmut – în cazul în care vor cuceri orașul.
Analiștii consideră că Moscova se bazează pe o tactică cinică: cucerirea orașului prin numărul mare de trupe. Ca urmare, armata ucraineană spune că pierderile rusești în luptele recente din Bahmut au fost mai mari decât în lunile anterioare.