Externe

Corespondență de la București // Alegerile prezidențiale: ce arată sondajele de opinie

La primul tur al alegerilor prezidențiale din România, 11 candidați luptă pentru cea mai înaltă funcție în stat. Sondajele de opinie îl arată ca favorit cert pentru a accede în turul secund pe liderul AUR, George Simion. Pentru celălalt loc din marea finală prezidențială din 18 mai se luptă candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu și primarul Bucureștiului, Nicușor Dan. Unele cercetări sociologice îi oferă șanse pentru turul doi și independentului Victor Ponta.

Cu doar câteva ore înainte de finalul campaniei electorale, un lucru este cert, dacă este să dăm crezare sondajelor de opinie: George Simion, liderul AUR, partid perceput ca extremist, va câștiga turul I al prezidențialelor ce vor avea loc duminică. El este preferat, conform acestor cercetări sociologice de peste 30% din electorat.

Pentru poziția secundă, conform majorității sondajelor, la o distanțe de aproximativ 5-10 procente în urma lui Simion, se vor lupta candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu și primarul Bucureștiului, Nicușor Dan.

Unele cercetări sociologice îi oferă șanse pentru turul doi și independentului Victor Ponta, în timp ce candidata situată pe locul secund la prezidențialele anulate de anul trecut, Elena Lasconi, este abia pe poziția a cincea în topul preferințelor electoratului.

Campania electorală a fost marcată, în special în cadrul dezbaterilor televizate, de atacuri dure între cei doi favoriți la locul doi în primul tur, Crin Antonescu și Nicușor Dan. Dezbaterile televizate au fost marcate de absența candidatului favorit la câștigarea turului întâi, George Simion. La rândul său, Victor Ponta a fost prezent doar la una din cele 3 dezbateri ce au avut loc, cea de la TVR.

În ceea ce privește mesajele lansate de candidați în campania electorală, poate cel care a generat cele mai intense discuții a fost cel al lui Victor Ponta. Într-un interviu la EVZ, Ponta a spus că, în 2014, în calitate de premier, a ordonat deschiderea barajelor de la Porțile de Fier pentru a salva Belgradul de inundații, ceea ce a dus însă la inundarea unor localități românești. Ulterior, Ponta a primit cetățenia statului vecin.

O altă declarație controversată a venit din partea lui Crin Antonescu. Acesta a afirmat că, în cazul traficanților de droguri, ar proceda așa cum face China, adică „i-ar împușca pe stadion”.

Turul întâi al alegerilor prezidențiale din România va avea loc duminică, 4 mai, în timp ce turul secund se va desfășura peste două săptămâni, pe 18 mai.

AUTOR: Mircea Oprea

CITEȘTE ȘI:

Citește mai mult