Vizionarea obligatorie a filmului „Siberia din oase” în școli, contestată de părinți și opoziție. Reacția PAS și MEC

Elevii din clasele gimnaziale și liceale au vizionat joi, 8 mai, la ora 12:00, filmul documentar „Siberia din oase” în toate instituțiile de învățământ publice și private. Proiecția, impusă ca activitate obligatorie în școli, a generat controverse atât în rândul părinților, cât și al unor reprezentanți politici ai opoziției. Reprezentanții BCS au calificat inițiativa drept „propagandă politică”, în timp ce un grup de părinți a contestat ordinul în instanță, argumentând că filmul conține „scene de violență, agresivitate și denaturează adevărul istoric”. Pe de altă parte, ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că documentarul „se aliniază curriculumului școlar, care vorbește despre deportări”.
Potrivit unui document apărut în spațiul public, părinții au invocat încălcarea Legii privind protecția copiilor împotriva informațiilor dăunătoare și au solicitat suspendarea ordinului până la o decizie definitivă a instanței. În aceste condiții, directorii de școli nu ar trebui să proiecteze filmul până la clarificarea legală a situației.

Reacții critice din partea opoziției. Poziția PAS
Opoziția parlamentară susține că filmul ar reprezenta „o formă de abuz și îndoctrinare”. Deputatul BCS Vladimir Odnostalco a spus că documentarul are un „caracter de atac psihologic și emoțional asupra copiilor”. Iar deputatul neafiliat Vasile Bolea a declarat că inițiativa nu reprezintă un „act de educație”, ci „un mijloc de manipulare emoțională și control ideologic”, făcând un apel la adresa părinților să nu accepte acest „abuz”.
În replică, deputata PAS, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a subliniat importanța istoriei orale și a mărturiilor directe: „Filmul ”Siberia din oase” se bazează pe mărturii vii ale unor oameni care, ca și unii prezenți în această sală, sau rudele lor, familiile lor, părinții, bunicii lor, le-au trăit cu adevărat...() Copiii noștri trebuie să cunoască aceste lucruri. Importanța istoriei vii, istoriei orale povestite de către cei care au trecut prin aceste orori este enormă”.
Și parlamentarul PAS, Radu Marian, a afirmat că proiecția filmului este oportună, fiind organizată în apropierea zilelor de 8–9 mai, cu semnificație dublă: Ziua Victoriei asupra Nazismului și Ziua Europei. „După mulți ani de tăcere, Guvernul depune un efort să ofere tinerei generații informații despre o perioadă dureroasă din istoria noastră.”
Ce spune Dan Perciun
Filmul „Siberia din oase” este binevenit pentru a fi vizionat și discutat în instituțiile de învățământ din Republica Moldova, a menționat ministrul Dan Perciun într-un comentariu pentru Teleradio-Moldova.
„Filmul este un documentar privind una dintre cele mai dramatice istorii din trecutul poporului nostru și a deportărilor. Este un film care se bazează pe cazuri reale a patru copii care au trecut prin acele tragice evenimente. Se aliniază și cu curriculumul nostru școlar, care vorbește despre deportări. Este un eveniment crucial al istoriei noastre. În primul rând, pentru ca asemenea evenimente să nu se mai repete vreodată”, a adăugat el.
Conform ordinului emis de Dan Perciun, linkul către film urma să fie transmis de minister, iar conducerea instituțiilor de învățământ are responsabilitatea de a asigura condițiile necesare pentru vizionare, precum și desfășurarea unor reflecții tematice după proiecție.

„Siberia din oase” este un documentar dedicat basarabenilor deportați în perioada 1941–1949, în special celor ridicați în timpul celui de-al doilea val de deportări din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949. Filmul spune poveștile dramatice a patru persoane care au trăit direct această tragedie istorică, ilustrând suferințele prin care au trecut zeci de mii de oameni în perioada regimului stalinist.