Politic

Dorin Recean: Nu ne dorim decuplarea de Ucraina în procesul de aderare la UE

Republica Moldova nu ar trebui să se decupleze de Ucraina în procesul de negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană, ci ar trebui să parcurgă împreună acest deziderat, a menționat premierul Dorin Recean, la emisiunea „Bună Seara” de la Moldova 1.

Potrivit oficialului, pentru îndeplinirea acestui obiectiv național, Republica Moldova trebuie să-și accelereze ritmul de îndeplinire a reformelor pentru a adera la blocul comunitar până în 2028.

Vom merge împreună cu vecinii noștri în acest proces de negocieri și aderare. Noi, în trei ani, vom face ceea ce, în mod normal, alte țări fac sau au făcut timp de zece ani. La Guvern și împreună cu celelalte instituții din Republica Moldova muncim disciplinat și, la această etapă, reușim. Ne creștem capacitatea pentru a putea face față tuturor acestor schimbări necesare. Dar vreau să vă spun că aceste schimbări sunt necesare, în primul rând, pentru noi, pentru Republica Moldova, pentru cetățenii Republicii Moldova. Nu pur și simplu facem aceste lucruri doar pentru a bifa că le-am realizat. Întotdeauna înțelegem că acest lucru este important pentru cetățenii noștri.

De asemenea, Guvernul se concentrează pe consolidarea transparenței investițiilor și sprijinirea întreprinzătorilor locali prin subvenții de stat, încurajând dezvoltarea unui mediu economic competitiv și sustenabil. Dorin Recean subliniază că agenda reformelor este una națională, cu obiectivul final de a ridica standardele de viață și de a asigura o integrare solidă în Uniunea Europeană.

Amintim că săptămâna trecută comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, a subliniat că Bruxelles-ul va deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova „simultan și cât mai curând posibil”, în ciuda obiecțiilor Budapestei cu privire la aderarea Ucrainei la blocul comunitar.

Dumitru Petruleac

Dumitru Petruleac

Autor

Citește mai mult