Externe

Corespondență Dan Alexe // 9 Mai: «Ziua Europei» și «Habemus Papam» strică spectacolul lui Putin

În vreme ce Putin credea că 9 mai va fi ziua consolidării sale în ochii țărilor din așa-numitul grup BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) și a lumii a treia, a sudului sărac și deseori anti-occidental — nu doar că Occidentul a sărbătorit deja Ziua Victoriei joi, 8 mai, dar ziua de vineri, 9 mai, este o sărbătoare de o cu totul altă natură: «Ziua Europei». Două comemorări diferite — două lumi față în față, în loc de o reconciliere. Joi, 8 mai, a fost sărbătorit în Occident, la Paris, Londra, dar și la Kiev, ca fiind ziua capitulării Germaniei naziste, în mai 1945, în fața ofensivei combinate a Aliaților occidentali și a URSS-ului.

Cea de-a doua comemorare, rivală, are însă loc vineri, la Moscova, pe 9 mai, printr-o uriașă paradă militară cu aspecte anti-occidentale.

9 mai 1950 — «Declarația Schuman»

Au trecut 75 de ani, exact trei sferturi de secol, de când, pe 9 mai 1950, Franța a întins mâna inamicului său istoric, Germania, învinsă pentru a doua oară în jumătate de secol de către o coaliție internațională.

Aceasta este adevărata “Zi a Europei”: în urmă cu trei sferturi de secol, pe 9 mai 1950, ministrul de externe de atunci al Franței, Robert Schuman, a propus, într-un discurs, crearea a ceea ce avea să devină Comunitatea Europeană.

Sigur, declarația lui Schuman de atunci trebuie văzută în contextul încheierii celui de-al Doilea Război Mondial. Faimoasa „Declarație Schuman” propunea inițial doar ca țările Europei abia ieșite din război să-și pună în comun producția de cărbune și oțel. Nimic romantic, în aparență.

În acea zi, la doar cinci ani după înfrângerea lui Hitler, ministrul de externe al Franței, Robert Schuman, propunea punerea în comun a industriilor cărbunelui și oțelului ale Franței și Germaniei, ducând astfel la crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO), embrionul a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană. Era „Declarația Schuman”.

Pentru generațiile de azi, o asemenea punere în comun a industriei grele și mineritului pare un eveniment lipsit de strălucire, de „glamour”, dar Europa acelei vremi era departe de a se preocupa de „glamour”. Cărbunele și oțelul făcuseră posibil războiul. Propunerea lui Schuman de a le pune în comun era menită a face războiul imposibil între membrii Comunității.

Privind ceea ce a încercat să facă Putin azi, strângând 27 de șefi de stat pentru artificiala sa ceremonie din Piața Roșie de pe 9 mai, eșecul apare total: — Întregul Occident, Aliații învingători în cel de-al Doilea Război Mondial (căci fără ajutorul militar și financiar și hrana trimise în permanență prin Iran de către SUA, URSS-ul nu ar fi rezistat), întregul Occident așadar, împreună cu Ucraina, au sărbătorit ziua victoriei în ajun, joi, 8 mai; dar, pe deasupra, o ceremonie mult mai importantă spiritual și politic a avut loc la Roma, în piața Vaticanului, unde a fost anunțat un nou Papă... american, din SUA; asta în vreme ce tot joi, 8 mai, Donald Trump anunța un acord comercial cu Marea Britanie, punând capăt disensiunilor transatlantice, ce se acumulau din pricina noilor tarife ale lui Trump; așa încât, Putin își face astăzi să mărșăluiască trupele când adevărata victorie asupra nazismului a fost sărbătorită de restul continentului joi, 8, iar astăzi, vineri, 9 mai, este Ziua Europei, «Declarația Schuman», 9 mai, ziua când, în urmă cu 75 de ani, în 1950, s-a născut ceea ce avea să devină Uniunea Europeană, cea care a unit continentul, la care au aderat deja Țările Baltice și celelalte entități europene supuse blocului sovietic și spre care tind, cu succes tot mai rapid, Ucraina și Republica Moldova.

Războiul din Ucraina

Ziua Europei are loc, din 2022 încoace, pe fundalul unui conflict neașteptat în marginea ei, în Ucraina. Vorbim de „marginea ei”, însă nimeni nu a știut vreodată să traseze hotarele precise ale Europei.

Truismul cel mai repetat este: Europa începe acolo unde sfârșește Asia. Dar unde e asta? Unde este regiunea în care cele două continente se topesc unul în celălalt? Există oare o zonă cenușie unde Europa nu mai e europeană și unde Asia abia începe, pe nesimțite?

Acum mai bine de un deceniu, Consiliul Europei, reunit parcă dinadins la Istanbul, a încercat să definească granițele continentului. Din păcate, criteriile acceptate atunci s-au dovedit atât de vagi, încât situația a devenit și mai complicată. Dacă în vest criteriile sunt simple, Europa sfârșindu-se de la sine acolo unde e oprită de Oceanul Atlantic, în schimb în est e nevoie de mai multă fantezie – sau de încăpățânare – pentru a trage o limită clară.

Unii au vrut să introducă elementul creștin în definirea Europei. Alții, precum răposatul filosof francez André Glucksmann, au dat o definiție mai largă: „în Europa intră și elemente la fel de importante ca religia lui Cristos: scepticismul Iluminismului sau chiar militantismul ateu”.

Ba chiar, s-ar putea spune, și Islamul: dacă acceptăm definiția aprobată de Consiliul Europei (Europa se oprește la Munții Urali, la Caucaz și la Marea Caspică), atunci Kalmîkia și Cecenia fac parte din Europa, dar Georgia și Armenia nu!… Ca să nu mai vorbim de importanța Islamului în țările Balcanilor de Vest, care au, cu toatele, vocația de a intra în UE.

Europa nu poate rămâne nepăsătoare în fața unui conflict situat într-o „margine” a sa cu contur vag. Precedentul iugoslav o arată. Trei sferturi de secol după declarația lui Schuman, pe când Comunitatea Europeană era încă doar un club de țări ale Europei Occidentale, un nou război a izbucnit pe continent.

Întărită de precedentul reconcilierii franco-germane, Europa și-a deschis rapid porțile în fața țărilor nou-apărute, iar astăzi două din acestea, Slovenia și Croația, sunt deja membri UE, în vreme ce Serbia, văzută inițial drept agresoarea, precum odinioară Germania, speră să își înceapă curând negocierile de aderare.

Marea extindere din 2004, urmată, trei ani mai târziu, de primirea României și Bulgariei, sunt deseori văzute ca pripite. S-a ajuns la ceea ce se numește îndeobște „oboseala extinderii”. Dar ideea Europei unite s-a confruntat întotdeauna cu scepticismul, sub diferite forme. În ciuda acelui scepticism, beneficiile aderării sunt însă vizibile pentru oricine, chiar dacă a redevenit o modă a critica UE, mai ales acum, în prag de alegeri.

Extinderea UE nu este un simplu proces tehnic sau instituțional. Europa e compusă din națiuni, iar acele națiuni sunt mai mult decât o sumă de indivizi care trebuie convinși de binefacerile apartenenței la UE.

Gestul lui Robert Schuman era o combinație de generozitate și încredere în valorile comune împărtășite de toate țările continentului. Europa e mai mult decât suma părților ei, iar „marginile ei” sunt definite doar de limitele solidarității noastre.

X