Real Betis Sevilla, de la meciul în compania Petrocubului, la finala Ligii Conferințelor

Real Betis Sevilla, fosta adversară a campioanei noastre naționale, Petrocub Hâncești, va juca în premieră în finala unei competiții europene inter-cluburi. Formația spaniolă a remizat în deplasare la Florența, cu Fiorentina, scor 2:2, într-a doua manșă a semifinalelor Ligii Conferințelor, și s-a calificat grație victoriei de acasă, în meciul-tur, cu 2:1.
Brazilianul Antony a deschis scorul în partida de la Florența, în minutul 30. Fiorentina și-a revenit repede. Robin Gosens a înscris două goluri trase la indigou,, după centrări din cornere, și a răsturnat scorul încă până la pauză.
Egalitatea în economia celor două manșe era perfectă și, cum în rerpiza secundă nu s-a mai marcat nici un gol, meciul a continuat cu cele două reprize a câte 15 minute de timp suplimentar. Real Betis a marcat în minutul 97 golul care avea să-i aducă calificarea. Același Antony i-a pasat lui Abde Ezzalzouli, iar marocanul a înscris golul egalizator de 2:2.
Astfel, Real Betis Sevilla a câștigat dubla manșă cu 4-3. În finală, gruparea spaniolă o va înfrunta pe Chelsea Londra. Aseară, „aristocrații" au câștigat și meciul de acasă cu echipa suedeză Djurgarden Stockholm, scor 1-0. Kiernan Dewsbury-Hall a marcat singurul gol al partidei jucate pe stadionul londonez Stamford Bridge. Chelsea a triumfat în dublă manșă cu scorul general de 5-1. Finala Ligii Conferințelor se va juca pe 28 mai, în orașul polonez Wroclaw.