Jardiniere distruse și copaci rupți intenționat în sectorul Ciocana. Ce spun autoritățile și oamenii

Vandalism în capitală. Mai multe jardiniere cu flori au fost distruse într-un parc din sectorul Râșcani. Mai mult, 40 de copaci, plantați în locul unui șantier ilegal de construcții, au fost tăiați acum două zile de persoane necunoscute. Locatarii din vecinătate spun că de vină ar fi cei care au început șantierul, iar autoritățile municipale anunță că au sesizat oamenii legii.
Locatarii blocului din preajmă condamnă actul de vandalism și dau vina pe cei care au pornit șantierul de construcție.
„Aici urma să fie construit un bloc cu nouă etaje și ținând cont că luni, avem judecată privind acest sector, noi credem că cei care urmau să construiască, în așa fel, vor să-și întoarcă terenul înapoi”;
„Dimineața, la ora 6:00, când am ieșit, am fost în șoc. Cât pe ce să fac atac de cord. Din data de 7, toată ziua am monitorizat copacii”, au spus oamenii.
Pentru copacii vandalizați pretura sectorului Râșcani a cheltuit 110 mii de lei din buget.
„Joi spre vineri noaptea, niște persoane neidentificate au vandalizat zona plantată de Pretura Râșcani, 40 de copaci. A fost înregistrat materialul la poliție. Anterior, a fost un șantier de construcție neautorizată care a fost demolat și replantat”, a afirmat Mihai Furculiță, pretorul sectorului Râșcani.

Iar noaptea trecută, într-un alt parc din sectorul Râșcani, au fost vandalizate mai multe jardiniere.
În dimineață zilei de 10 mai 2025, muncitorii de la Spații Verzi au constatat deteriorarea a 19 vaze pentru material săditor, amplasate în perimetul Pădurii Parc Râșcani. Întreprinderea municipală constată că nu este pentru prima dată când răufăcătorii au vandalizat florile din spațiile verzi ale orașului, ori au stricat mobilierul urban. În acest context, întreprinderea municipală face apel către locuitori să ia atitudine la apariția comportamentului huliganic și să anunțe la 112”, a spus Victor Nichituș, purtător de cuvânt la Spații Verzi.
„Nu îmi imaginez cui au încurcat, pentru ce au făcut aceasta, la ce oră trebuia să vii, noaptea, cu instrumente, deoarece așa simplu nu puteau să strice, totul a fost planificat”;
„Am văzut și prin pădure când erau scaune reparate, erau atât de trainice, te duceai peste o săptămână și erau fărâmate”, au relatat oamenii.
Poliția a pornit o anchetă în acest caz și urmează să identifice făptașii.
