Politic

Vizite oficiale și summituri: Popșoi pleacă într-un turneu european

Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, efectuează, în perioada 12–20 mai 2025, un turneu diplomatic în patru state europene: Danemarca, Luxemburg, Estonia și Letonia. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Vizitele au ca obiectiv consolidarea relațiilor bilaterale, promovarea parcursului european al Republicii Moldova și participarea la forumuri internaționale de nivel înalt.

În Danemarca (12–13 mai), oficialul moldovean va avea o întrevedere cu ministrul afacerilor externe Lars Løkke Rasmussen și cu parlamentari danezi. Totodată, Mihai Popșoi va participa la Summitul Democrației de la Copenhaga, unde va susține un discurs în cadrul unui panel, și se va întâlni cu membrii diasporei moldovenești din Regat.

Pe 14 mai, ministrul Popșoi va fi prezent la Luxemburg la cea de-a 134-a Sesiune Ministerială a Consiliului Europei, unde se va discuta despre sprijinul pentru Ucraina și se va lansa noua Convenție privind protecția profesiei de avocat. În marja reuniunii, vicepremierul moldovean va avea întrevederi cu ministrul belgian Maxime Prévot și va participa la o întâlnire trilaterală Moldova–Monaco–Muntenegru, în contextul preluării Președinției Comitetului de Miniștri al CoE.

În perioada 16–18 mai, Mihai Popșoi se va afla la Tallinn, Estonia. Acolo va purta discuții cu omologul său Margus Tsahkna, dar și cu mai mulți oficiali ai Parlamentului eston. De asemenea, va participa la prestigioasa Conferință Lennart Meri, unde va interveni într-un panel dedicat securității europene într-o nouă ordine mondială.

Turneul diplomatic se va încheia în Letonia (19–20 mai), unde vicepremierul moldovean va avea întrevederi cu ministra afacerilor externe Baiba Braže și cu parlamentari letoni, urmând să susțină o conferință de presă comună. Programul include și o întâlnire cu ministrul transporturilor al Letoniei, Atis Švinka.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult