Unde se află Republica Moldova în negocierile de aderare la UE și cum vor fi debursați banii din Planul de Creștere

Republica Moldova avansează în etapele-cheie ale procesului de aderare la Uniunea Europeană și se pregătește să acceseze prima tranșă de prefinanțare din Planul de Creștere în valoare de 1,9 miliarde de euro, a declarat Daniela Morari, ambasadoarea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană. Oficiala a menționat că, până la finalul anului, autoritățile de la Chișinău își propun să finalizeze screening-ul bilateral, să lanseze negocierile directe pentru cât mai multe capitole de aderare și să înceapă implementarea reformelor aferente primei tranșe din Planul de Creștere.
Ambasadoarea Daniela Morari, în discuție cu jurnaliștii de la Chișinău, a explicat că în prezent Republica Moldova se află într-o fază avansată a screeningului bilateral, procesul tehnic de evaluare a legislației și instituțiilor naționale în raport cu acquis-ul comunitar.
„Prioritatea anului curent este să finalizăm exercițiul de screening bilateral”, a declarat ea, menționând că acest proces „este transpunerea în oglindă a angajamentelor de instituții și cadru legal, care ar trebui să le avem atunci când vom deveni stat membru”. R. Moldova a finalizat deja trei clustere și lucrează la cel privind creșterea economică și competitivitatea, cu obiectivul de a încheia această etapă până în septembrie.
Ținta este ca negocierile pentru capitolele de aderare să fie lansate și finalizate în actualul mandat al Comisiei Europene, cu sprijinul comisarului pentru extindere și al echipelor tehnice europene.
Planul de Creștere, și ce urmează
Republica Moldova urmează să primească 1,9 miliarde de euro în cadrul Planului de Creștere, cel mai mare instrument financiar dedicat exclusiv unei singure țări candidate.
„Este cel mai mare proiect de investiție și instrument financiar pe care Uniunea Europeană l-a dedicat nemijlocit Republicii Moldova. Cred că de la sine cifrele vorbesc”, a punctat ambasadoarea.
Declarațiile vin la scurt timp după semnarea, pe 9 mai, a acordului pentru Planul de Creștere și a acordului de împrumut, în prezența comisarului european pentru extindere, Marta Kos. Următorul pas este ratificarea în Parlament, care va permite debursarea primei tranșe de prefinanțare. Aceasta va susține lansarea reformelor și investițiilor prioritare.
„Sperăm ca să reușim să facem acest lucru la începutul verii”, a precizat Morari.
Planul este construit în logica „Next Generation EU”, ceea ce înseamnă că fondurile sunt acordate în tranșe, în baza îndeplinirii unor condiționalități clare.
„Este un exercițiu foarte responsabil pentru noi”, a menționat diplomata, subliniind că „Republica Moldova a îmbrățișat abordarea Uniunii Europene de condiționalități deja de ceva timp”.
Ea a adăugat că experiența cu sprijinul bugetar și asistența macrofinanciară demonstrează că autoritățile moldovene cunosc procedura: atunci când condiționalitățile nu sunt îndeplinite, tranșele nu se plătesc.
Beneficii concrete înainte de aderare: SEPA, roaming și noi programe europene
Pe lângă negocierile formale, Chișinăul încearcă să obțină beneficii concrete înainte de aderare, prin participarea la programe europene relevante.
Printre prioritățile anului se numără aderarea la SEPA, sistemul european de plăți în euro. „Din 5 octombrie să putem deja beneficia de taxe reduse la transferurile bancare”, a precizat Morari, explicând că băncile moldovenești au deja la dispoziție șase luni pentru a-și adapta sistemele operaționale.
Un alt obiectiv este eliminarea tarifelor de roaming. R. Moldova a adaptat legislația în domeniul telecomunicațiilor, a notificat Comisia Europeană și așteaptă o decizie în cursul verii.
„Cu cât mai bravi vom fi și vom reuși să absorbim toate aceste resurse, cu atât mai competitivi vom fi în a obține mai multe fonduri în următorul buget al Uniunii Europene”, a conchis șefa Misiunii Republicii Moldova pe lângă UE.