Politic

Agenda de reforme a Planului de creștere economică ar putea fi mai „ambițioasă”, susține societatea civilă

Agenda de Reforme care stă la baza Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027 poate fi mai „ambițioasă”, consideră reprezentanți ai societății civile. În acest context, este recomandat autorităților să includă măsuri mai țintite pentru mediul de afaceri, atragerea investițiilor și accelerarea creșterii economice. O altă recomandare este alocarea fondurilor europene, exclusiv, în proiecte investiționale majore din domenii prioritare și strategice.

În lipsa unei gestionări eficiente a resurselor, creșterea economică a Republicii Moldova riscă să se oprească în momentul în care sprijinul extern va înceta, afirmă directorul „Expert-Grup”, Adrian Lupușor. Economistul mai atrage atenția că unul dintre riscuri ar putea fi utilizarea fondurilor în scopuri electorale, ceea ce ar compromite obiectivele reale ale sprijinului financiar.

Chiar dacă este un credit la dobândă avantajoasă pentru Moldova, absolut, trebuie să ținem totuși cont că este un credit. Orice credit trebuie întors și acesta pune o presiune și o responsabilitate pe Guvern”, afirmă directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”, Adrian Lupușor.

Delegația Uniunii Europene subliniază că Planul de Creștere reprezintă un pilon esențial al strategiei blocului comunitar privind extinderea și vecinătatea, având ca obiectiv promovarea stabilității regionale și a dezvoltării durabile.

Planul de Creștere este de a oferi suport Moldovei să acceadă la UE, adică țara a aplicat în 2022, iar în trei ani suntem destul de avansați în cadrul procesului. Planul de Creștere este elaborat pentru a oferi suport Moldovei, nu Guvernului, vorbim despre cetățenii Republicii Moldova. Totodată, Planul facilitează integrarea progresivă a Moldovei în Piața Unică a UE, chiar înainte de aderarea formală”, a spus reprezentanta Delegației UE în Republica Moldova, Julda Kielyte.

Și cetățenii moldoveni susțin că acești bani trebuie investiți în domeniile cheie. Chiar dacă unii nu cunosc în detaliu condițiile de acordare a resurselor, ei cer transparență în modul în care vor fi cheltuiți banii și implicarea directă a comunității civile în luarea deciziilor.

Republica Moldova are multe găuri care trebuie de acoperit, în primul rând, în economie, să creștem economia - asta e baza, pe urmă o să meargă restul: educație, infrastructură. Dacă o să fie locuri de muncă bine plătite, o să se îmbunătățească și viața de zi cu zi”;

„Uniunea Europeană dă mult ajutor, Moldova tare e săracă, încetișor se ridică. Marea nădejde e la alegerile parlamentare. Trebuie de lucrat bine cu acest sprijin, unde trebuie investiți și să ridice Moldova”;

„Da, m-am uitat, e o sumă mare. Se investește în canalizare, dar trebuie și pentru deșeurile astea. Ar fi bine și pentru pensionari. Persoanele simple nu prea știu pentru ce se cheltuie”;

Da, am auzit așa ceva. - Dar cum credeți, în ce domenii trebuie investiți acești bani? - La noi atâtea probleme sunt în țară că trebuie de gândit mai bine unde de investit. Trebuie mai multă informare să fie undeva ori la televiziuni, ori pe internet, să fie ceva făcut vreo schemă, unde se investesc totuși banii aceștia”;

Cred că în infrastructură, în dezvoltarea tinerilor, pentru că tinerii sunt viitorul nostru”.

Amintim că Agenda de Reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025-2027 include 56 de reforme și 153 de măsuri concrete, menite să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană, să sporească competitivitatea economică și să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult