Scafandrii au început să curețe lacurile de deșeuri și obiecte aruncate de oameni

Înainte de începerea sezonului estival, scafandrierii au început curățarea lacurilor din capitală. Echipați corespunzător, aceștia au extras deșeurile aruncate în ape și au rărit vegetația. De asemenea, au fost luate probe de nisip de pe plaje pentru a vedea nivelul de infestare a acestora.

Înainte de curățarea propriu-zisă, scafandrii au adus în ordine geamandurile. Acțiunea de curățare a fundului lacului de-a lungul plajei este pentru ei o adevărată provocare. Aceștia găsesc de la anvelope până la bucăți de trotinetă. Totuși, cele mai mari bătăi de cap le dau obiectele ascuțite cum sunt cioburile de sticlă, extrem de periculoase atât pentru copii, cât și adulți.

„Pot să se taie sau să se sperie. În apă se poate întâmpla orice, este periculos”, spune Artiom Lilicenco, salvator scafandru.

„Oamenii se uită chiar în fața camerelor și aruncă. Noi trebuie să ne facem munca noastră. S-au plimbat pe gheață, au băut o bere și au aruncat sticla acolo”, povestește Stanislav Ceaglei, șeful Serviciului salvatori pe apă.

Oamenii spun că unora pur și simplu le lipsește educația și că ar trebui amendată orice acțiune de poluare a mediului.

Cred că fiecare trebuie să fie conștient și să nu arunce, deoarece din cauza asta se murdărește lacul.
Needucație. Pur și simplu lipsește educația de acasă.
Sunt urne, nu știu de ce fac asta. E vorba de educație. Eu cred că trebuie de pedepsit cu amenzi. Nu cred că altceva.

Totuși, pe doritorii de a se scălda, nu doar obiectele aruncate în lac ar trebui să-i pună în gardă, susțin salvatorii.

„Vegetația tot prezintă un pericol pentru cetățeni, mai ales pentru copil. Poate să se încâlcească și de la asta se pot îneca”, avertizează Stanislav Ceaglei.


După perioada de prohibiție, vor avea loc operațiuni de scoatere a algelor. De asemenea, au fost prelevate probe de nisip de pe plajele municipale și le-au transmis la laborator pentru verificare. În caz de necesitate, plajele vor fi deparazitate prin tratamente chimice. Sezonul estival va începe pe 1 iunie.