Externe

Marea Britanie nu exclude că va trimite Ucrainei și avioane de luptă

Marea Britanie nu exclude că ar putea să trimite Ucrainei avioane de luptă. O declarație în acest sens a fost făcută de către premierul Regatului Unit, Rishi Sunak. Însă, oficialul susține că pregătirea pentru a le pilota ar putea dura luni, dacă nu chiar ani, transmite Ukrainskaia Pravda.

„Suntem mereu în dialog cu prietenii ucraineni despre cum să sprijinim în mod corespunzător Ucraina. Întrebarea este ce fel de sprijin putem oferi care credem că va face cea mai mare diferență? De aceea decizia pe care am luat-o în calitate de prim-ministru a fost să fiu una dintre primele țări din lume care să ofere Ucrainei tancuri grele. Atunci alte țări ne-au urmat”, a declarat premierul Marii Britanii.

Avioanele de vânătoare, a spus el, sunt „echipamente incredibil de complexe care necesită luni, dacă nu ani, pentru a antrena oamenii să zboare”.

„Dorința și obiectivul nostru este ca Ucraina să câștige acest război. Deci nu este vorba doar de echipament, ci de capacități și de pregătire care vine împreună cu asta, împreună cu un plan cu aliații noștri care va asigura victoria”, el a adăugat.

Amintim că Marea Britanie a anunțat că va trimite tancuri Challenger 2 în Ucraina. La sfârșitul lunii ianuarie curent, tanchiștii ucraineni au ajuns în Regatul Britanic pentru a începe antrenamentul cu noile tancuri.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult