Alegeri

Opinii: „Alegerile prezidențiale din România decid și soarta noastră”

Alegerile prezidențiale din România sunt esențiale și pentru Republica Moldova, nu doar pentru România, deoarece se hotărăște și soarta noastră. Votând președintele român - noi votăm pentru Europa. Sunt opinii exprimate sâmbătă, 17 mai, la o Ediție Specială de la Moldova 1.

Zilele acestea, de vineri până duminică, sunt zilele unei călătorii spre viitor sau trecut. Eu sper că vom călători spre viitor, susține prozatorul Dumitru Crudu.

Foarte mulți oameni vin și tot vin, ceea ce înseamnă că lumea cumva a înțeles importanța fundamentală a acestui vot. Mobilizare e și pe rețelele sociale, toată lumea întreabă dacă ai votat, când mergi să votezi. Oamenii totuși au înțeles că de votul nostru contează foarte mult ce va fi de luni încolo, ne va fi mai ușor ori mai greu, vom trăi și noi într-o țară liberă fiind și noi cetățeni români. Sau poate ne vom întoarce în trecut”, a spus Dumitru Crudu.

Totodată, Dumitru Crudu se arată optimist că viitorul președinte va fi al tuturor românilor și a menționat că „acum societatea românească este ruptă în două: „Sunt două tabere, poate una este cumva mai lipită de tradiții, de trecut, vorbesc despre oamenii simpli, care își petrec cumva zilele într-un mediu mai apropiat de ceea ce a fost cândva. Dar acești oameni sunt cumva manipulați, se încearcă să li se fure votul. Eu sper că după ziua de duminică acești oameni își vor da seama că noul președinte îi va reprezenta și pe ei”.

La rândul său, poeta Maria Pilchin a subliniat că acest vot este mai mult decât exercitarea unui drept, ci mai degrabă o miză care ține și de viitorul nostru ca țară, de aspirațiile noastre europene, pentru că România a fost și este un facilitator important al țării noastre pe această cale și un model.

A merge la vot înseamnă și un soi de identitate personală. Îndemn toată lumea să își exercite acest drept și totodată să mediteze pentru ce votează, pentru că astăzi suntem asaltați de valuri de populism, de idei ale unui conservatorism stagnant. Cu toții ne gândim și la generațiile care vin după noi, pentru că este normal să ne gândim la ziua de mâine, să ne gândim ce țară, ce spațiu, ce economie lăsăm noi acestor copii, tineri care vin după noi, pentru că demagogia nu trebuie să stea în picioare, demagogia aduce declin și criză”, a spus Maria Pilchin.

Prozatoarea Mihaela Perciun a menționat că emoțiile acestui vot sunt deosebite, mai mult decât ar însemna votul pentru un președinte în Republica Moldova:

Eu cred că moldovenii noștri, românii de aici, sunt chiar mai impresionați și mai implicați în acest vot, pentru că noi știm prea bine prin ce am trecut, ocupația rusească de 200 și ceva de ani s-a răsfrânt asupra noastră, și noi știm că nu mai vrem să ne întoarcem în trecut. Sunt lucruri care trebuie discernute, selectate, de meditat și de văzut unde mergem, ce trebuie să facem, să nu ajungem în trecut, că nu se poate de ajuns în trecut – asta trebuie să fie clar”.

Este a doua zi în care cetățenii români din diaspora, inclusiv cei din Republica Moldova, își pot exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România. Secțiile de votare au fost deschise de la ora 07:00 și vor fi închise la ora 21:00. În Republica Moldova, alegătorii pot vota la una dintre cele 64 de secții de votare deschise pe teritoriul țării. Pe 16 mai, în prima zi, au votat peste 28 de mii de cetățeni din Republica Moldova care dețin cetățenia română.

În România, scrutinul are loc într-o singură zi, 18 mai, în aproximativ 18.968 de secții de votare, iar peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt înscriși în listele electorale permanente.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult