Sport

Ziua marelui meci. Tottenham Hotspur întâlnește pe Manchester United în finala Ligii Europei

facebook.com/manchesterunited
Sursa: facebook.com/manchesterunited

Manchester United și Tottenham Hotspur au fost de nerecunoscut în acest sezon, cu prestații mult sub așteptări în toate competițiile, cu excepția Ligii Europei. Astă-seară, cele două echipe engleze de mare tradiție se vor afla față în față disputând trofeul în finala de la Bilbao. Antrenorul „diavolilor roșii”, Ruben Amorim, își păstrează calmul înaintea meciului. Spre deosebire de omologul său Ange Postecoglu.

„Este greu să credem că vom salva sezonul dacă vom cuceri un trofeu. Avem mult de muncit pentru a ridica acest club în top. Finala Ligii Europei este importantă pentru noi și pentru suporterii noștri. O victorie ne poate ajuta, evident, pentru că ne va face mai puternici." afirmă Ruben Amorim.

„Chiar la începutul acestei competiții, aveam obiectivul de a ajunge în finala de la Bilbao și de a cuceri trofeul. Deci, suntem concentrați și vrem să triumfăm." spune căpitanul lui Manchester United, Bruno Fernandes.

Conferința de presă a antrenorului echipei Tottenham, Ange Postecoglou, a fost tensionată. Întrebat dacă viitorul său la acest club depinde de rezultatul finalei Ligii Europei, tehnicianul australian a avut o reacție nervoasă.

„Nu sunt un clovn și nu voi fi niciodată. M-ai dezamăgit cu adevărat folosind o asemenea terminologie pentru a descrie un om care, timp de 26 de ani, fără nici o favoare din partea nimănui, a avansat treptat până acolo încât și-a dus echipa într-o finală europeană. Va fi totul bine cu viitorul meu. Nu te stresa. Poți să dormi liniștit." afirmă Postecoglou.

„Sunt de 10 ani la acest club și mereu mi-am dorit să cuceresc măcar un trofeu. Nu am obținut nici unul în acești 10 ani, deci astă-seară e un meci de o importanță uriașă pentru club și pentru toți jucătorii." adaugă fotbalistul Heung-min Son.

Tottenham Hotspur va juca fără Radu Drăgușin, Dejan Kulușevski, James Maddison și Lucas Bergvall. La Manchester United este indisponibil doar Lisandro Martinez. Finala Ligii Europei se va disputa pe stadionul San Mames din orașul spaniol Bilbao din Țara Bascilor. Meciul va începe la ora 22.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult