Social

Sistemul judiciar se reînnoiește: absolvenți INJ, pregătiți de acțiune

presedinte.md
Sursa: presedinte.md

O nouă generație de judecători și procurori a încheiat cu succes programul de formare la Institutul Național al Justiției (INJ). Aceștia vor completa rândurile magistraților și acuzatorilor, într-un moment în care sistemul judiciar se confruntă cu lipsa cadrelor. Astfel, cei 43 de tineri absolvenți și-au îmbrăcat robele, pregătiți să-și înceapă carierele profesionale într-un sistem juridic aflat într-o perioadă de reformă.

După 18 luni de pregătire intensă, în care au combinat teoria și practica, absolvenții au demonstrat cunoștințe temeinice în domeniul legislației naționale și internaționale. Proaspeții absolvenți din tabăra magistraților susțin că înțeleg pe deplin responsabilitățile funcției și pledează pentru salarii și mai atractive în domeniu.

LIA BALACHI:

Sigur că se poate și mai bine, nu sunt motivante dar știu că se lucrează la acest aspect și cred că încep a fi mai motivante pentru un viitor judecător. Aș spune că justiție în Republica Moldova se face, există judecători imparțiali, corecți, integri și s-a văzut acest lucru.

CRISTIAN BABIN>

Nu este important în activitatea unui judecător doar salariul, este importantă dedicația, pasiunea și dorința de a contribui la consolidarea statului de drept.

Și viitorii procurori, deși sunt la începutul carierei lor, conștientizează provocările cu care se vor confrunta.

ANDREI BICEAC:

Am realizat cât de importantă este această meserie pentru stat în general pentru fiecare cetățean care este complicată, atunci când statul trebuie să intervină și să restabilească drepturile fiecăruia.

Integritatea în domeniul justiției este pilonul unui sistem judiciar funcțional, iată de ce procedura de vetting este esențială, susțin autoritățile.

„Țara are nevoie de o nouă generație în justiție. Voi veniți în acest sistem nu în cea mai frumoasă perioadă. Atunci când în sistem lucrează oameni onești și justiția este una corectă și onestă. Noi toți avem așteptări foarte mari față de voi”, a menționat președinta Maia Sandu.

„În total per sistemul judecătoresc avem aproximativ 120 de funcții vacante. Principalele motive ale plecării presupunem că sunt legate anume de procedura de evaluare și cel mai mare deficit de judecători avem la instanțele de apel”, constată președintele CSM, Sergiu Caraman.

„Avem 43 de absolvenți în această promoție, știu că sistemul judiciar are nevoie de mult mai mult decât atât, dar am început la INJ să reformăm lucrurile, să pregătim cadrul în așa fel, încât să extindem și să profesionalizăm această formare”, a declarat directoarea instituției, Ramona Strugariu.

De la înființarea sa și până în prezent, INJ a oferit sistemului de justiție 17 promoții de absolvenți, care au inclus 265 de candidați la funcția de judecător și 351 - la funcția de procuror.

Citește mai mult