Alegeri în România: și-a îndemnat oare firma franceză Decathlon angajații să voteze pentru Nicușor Dan?
Răsturnarea de atitudine a lui George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale din România, care a pierdut în fața lui Nicușor Dan, a putut părea surprinzătoare: Simion este acum, după ce inițial și-a recunoscut înfrângerea, masiv implicat într-o campanie de manipulări pe rețelele sociale, fiind numit în mii de postări virale cu informații false despre alegeri și îndemn la proteste.
Campania se derulează pe toate marile rețele sociale, iar Meta, proprietarul Facebook, și Telegram refuză să elimine conținutul ilegal reclamat de autorități. Singura rețea care elimină conținuturile ilegale este TikTok, rețeaua socială chinezească, aflată sub o anchetă a Comisiei Europene.
Un exemplu de manipulare: firma de articole sportive, aparate și îmbrăcăminte sport, Decathlon, care are 30 de magazine în România, a fost acuzată de interferență prin încurajarea angajaților săi să voteze pentru Nicușor Dan.
Dezinformarea a fost decriptată de cotidianul francez de stânga «Libération». Ce a revelat ancheta cotidianului fondat de Jean-Paul Sartre este următorul lucru: cu câteva ore înainte de victoria lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din România, de duminică, 18 mai, mai mulți utilizatori de internet (inclusiv europarlamentarul francez de extremă dreaptă și un pro-putinist care nu și-a ascuns niciodată simpatiile, Thierry Mariani) au acuzat firma de articole de sport Decathlon că și-ar fi încurajat angajații să voteze pentru candidatul pro-european, Nicușor Dan.
S-a postat pe internet ceea ce este prezentat ca un e-mail intern, trimis de un director al filialei românești a multinaționalei colegilor săi, sâmbătă, 17 mai, cu o zi înainte de alegeri. În e-mailul său, managerul spunea că firma „a decis să le acorde” angajaților „două ore pentru a merge la vot duminică, pentru al doilea tur de scrutin”.
Detaliul care i-a încântat pe internauți este ascuns în formula de politețe scrisă la sfârșitul e-mailului. Angajatul le urează colegilor săi „un weekeND bun”, scriind cu majusculă ultimele două litere „ND”. Literele „ND” corespund inițialelor lui Nicușor Dan, primar al Bucureștiului și ales președinte al României cu 53,6% din voturi, împotriva lui George Simion, marele admirator declarat al lui Donald Trump.
Pentru extrema dreaptă franceză, care reia aici propaganda Moscovei, acesta ar fi un „mesaj discret și subliminal” care îi invită pe angajați să-l aleagă pe cel pe care îl consideră „candidatul Bruxelles-ului și al lui Macron”.
Întrebat de Libération, Decathlon a negat imediat orice acuzație de ingerință. Compania nu contestă autenticitatea e-mailului, dar subliniază că acesta a fost rezultatul unei „acțiuni individuale” a unui angajat și că nu angajează în niciun fel responsabilitatea companiei.
Compania a confirmat, de asemenea, că angajații au fost, într-adevăr, autorizați să lipsească timp de două ore, „pentru a-și exercita dreptul fundamental de vot”, așa cum se menționează în acel e-mail.
Incidentul pare minor, dar arată la ce nivel se pot coborî partizanii Moscovei pentru a menține o presiune permanentă asupra democrației din România... și, indirect, din Republica Moldova.