Peste 19 milioane de lei, alocați de CNAM pentru spitalele din țară: cum au fost repartizați banii

Nouăsprezece milioane de lei au fost alocate de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) pentru consumabilele medicale utilizate în luna aprilie. Banii au fost distribuiți către douăsprezece spitale. Cel mai mult a costat o valvă aortică autoexpandabilă transcateter (TAVI), folosită pentru tratarea stenozei aortice severe, în valoare de circa 544 de mii de lei.
Potrivit comunicatului emis de CNAM, din cele peste nouăsprezece milioane de lei, cea mai mare parte, circa 5 milioane de lei, a fost virată Institutului de Neurologie și Neurochirurgie, pentru tratamentul pacienților cu accident vascular cerebral ischemic acut, în douăzeci și unu de cazuri, și realizarea a optsprezece operații în cadrul neuroradiologiei intervenționale.
Cei mai mulți pacienți, treizeci, au beneficiat în luna aprilie de proceduri de revizie a șoldului și genunchiului, în cadrul programului special „Protezarea aparatului locomotor”, realizate în mai multe instituții medicale. Banii alocați pentru aceste proceduri de revizie au depășit 1 milion 400 de mii de lei, anunță CNAM.
De la începutul anului, CNAM a alocat peste 56 de milioane de lei pentru materialele necesare care au fost folosite în intervenții chirurgicale complexe, contribuind la restabilirea funcțiilor organelor și membrelor pentru mai mulți pacienți.