Social

Condiții mai bune pentru medici și pacienți. Două secții din cadrul unei policlinici din Chișinău, reparate capital

Două secții din cadrul Centrului Medicilor de Familie (CMF) Nr. 6 din municipiul Chișinău au fost reparate capital și dotate cu dispozitive medicale moderne. Este vorba de secția de reabilitare medicală și secția de ginecologie din cadrul policlinicii.

Instituția nu a fost reparată de 50 ani, iar siguranța și confortul la locul de muncă sunt foarte importante pentru cadrele medicale, spune Șeful Direcției asistență medicală și socială, Boris Gîlca.

„Acest spațiu a fost dat în exploatare ca policlinică exact 50 de ani în urmă. Până acum, reparații capitale de insfrastructură nu s-au făcut. În ultimii 30 de ani am investit cel mai mult în condițiile de muncă pe lângă echipamente, este foarte importantă securitatea și condițiile confortabile la locul de muncă pentru personalul medical”, a menționat Boris Gîlca.

Potrivit administrației instituției, lucrările de reparație au costat 6,6 milioane de lei, iar noile condiții create vor asigura calitatea și confidențialitatea actului medical, în condițiile în care birourile medicilor de familie sunt separate de cele al asistenților medicali.

De serviciile Centrului Medicilor de Familie Nr. 6 beneficiază circa 30 de mii de chișinăuieni, precum și locuitorii suburbiilor Durlești, Ghidighici, Vatra și Trușeni.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult