Comemorare la Stoianovca: Eroii români din 1941, omagiați cu ocazia Hramului Mănăstirii Eroilor

Eroii români căzuți în vara anului 1941 în satul Stoianovca, raionul Cantemir, au fost joi comemorați cu prilejul Hramului Mănăstirii Eroilor „Înălțarea Domnului”. În cadrul ceremoniei religioase, a fost oficiată o liturghie solemnă și o panihidă, iar la memorial au fost depuse coroane de flori. Slujba a fost săvârșită de Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Petru, împreună cu Episcopul Basarabiei de Sud, Veniamin.

Oamenii au venit la cimitir pentru a cinsti memoria celor care au luptat, au apărat și au murit pentru patrie.
Venim aici și bătrânii, și tinerii. Până la un moment nu o să mai fim, dar știu că acest loc tot timpul o să fie vizitat de cei care urmează după noi.
Mă trag și eu de la Țiganca. Fiind copil, trăiam la Cantemir, mergeam pe jos la bunei, treceam pe aici și nu știam ce este. 0.36
Buneii mei au luptat în armata română după care au plecat mai departe. Poate sunt povești, dar aceste povești adevărate trebuie să le transmitem copiilor noștri.
În acest cimitir, pe aceste cruci este scris eroii necunoscuți. Sunt eroi, dar necunoscuți pentru străini. Pentru noi, sunt buneii noștri, rudele. Mă bucur că s-a creat o punte cu frații români, din păcate printr-o mare jertfă.

Jurnalistul originar din Cantemir Ion Domenco a scris despre evenimentele din anul 1941, după un amplu studiu în arhive.
Zi de zi am cercetat arhive, documente, am înregistrat mărturii ale locuitorilor din Țiganca, am consultat arhivele militare de pe ambele maluri ale Prutului ca până în final să reușesc să editez această carte „Pe cea vale la Țiganca”, precum este cântecul: „Pe cea vale la Țiganca, curgea sângele ca apa”.
Cimitirul Eroilor din Stoianovca a fost inaugurat în anul 2006.


„Aici era o fermă de vaci, nu se cunoștea cimitirul. Știu că nu a fost copilăria atât de fericită, dar a fost interesantă că am trecut prin istorie în timpul acela comunist de atunci, bisericile erau închise”, povestește Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru.

Locuitorii au adus un omagiu celor 1020 de soldați înhumați aici. 900 dintre eroi au fost identificați.