Externe

G7 și Australia se alătura UE privind acordul de plafonarea a prețurilor la produsele petroliere rusești

Țările membre G7 și Australia, în urma unui acord în cadrul UE, au ajuns vineri la o înțelegere privind plafonarea prețului la produsele petroliere rusești, cu două zile înaintea impunerii unui embargo european asupra acestor produse, transmite AFP.

Potrivit Agerpres, într-un comunicat de presă comun, țările partenere au anunțat că au ajuns la un acord „cu privire la un plafon al prețurilor pentru produsele petroliere rusești transportate cu vaporul”.

Acesta trebuie aplicat de duminică „sau la scurt timp după", se precizează în textul semnat de UE, Germania, Australia, Marea Britanie, Canada, Franța, Italia, Japonia și Statele Unite.

Plafonarea prețurilor ar trebui „să împiedice Rusia să profite” de pe urma războiului din Ucraina și „să susțină stabilitatea pe piețele energetice mondiale”, mai notează ei.

Acordul a fost posibil prin consensul la care au ajuns mai devreme în cursul zilei de vineri cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, anunțat pe Twitter de oficiali suedezi în numele țării lor, care deține președinția rotativă a Consiliului UE.

Acordul ar trebui să permită limitarea „finanțării războiului ilegal” al Rusiei în Ucraina, a salutat, la rândul său, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, într-un comunicat de presă.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult