Externe

Revista presei internaționale // Administrația Trump, tot mai frustrată de lipsa progresului în negocieri de pace și din ce în ce mai distantă față de Kremlin

Presa internațională continuă să comenteze negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, care bat pasul pe loc, în timp ce Washingtonul își exprimă tot mai deschis dezamăgirea față de Moscova. Mai multe publicații revin asupra consecințelor atacurilor ucrainene asupra infrastructurii aeriene ruse și scot în evidență strategia vulnerabilă a Kremlinului pe termen lung. În paralel, ziarele și agențiile internaționale de presă atrag atenția asupra comportamentului președintelui Trump în privința securității comunicațiilor, care stârnește noi controverse în Statele Unite. Un alt subiect abordat de presa străină se referă la îngrijorările legate de evoluția inteligenței artificiale, care devine tot mai autonomă.

În timpul celui de-al doilea tur al negocierilor de pace de la Istanbul, Rusia a transmis Ucrainei un memorandum cu cerințe considerate nerealiste, stârnind nemulțumirea Statelor Unite, informează ABC News. Sursele postului de televiziune afirmă că oficialii americani s-au declarat dezamăgiți, dar nu surprinși, acuzând Moscova că vrea să tergiverseze discuțiile. Administrația Trump este tot mai frustrată de lipsa progresului în negocieri și devine din ce în ce mai distantă față de Kremlin, transmite ABC News. Deși Trump a amenințat anterior cu noi sancțiuni, până acum nu a fost luată nicio măsură concretă, observă aceeași sursă.

Mai multe publicații continuă să atragă atenția asupra atacurilor de duminică, lansate de forțele ucrainene asupra a patru aerodromuri rusești, în urma cărora ar fi fost avariate peste 40 de aeronave. Unian îl citează pe președintele Asociației Piloților și Proprietarilor de Avioane din Ucraina, potrivit căruia Rusia deține oficial aproximativ 100 de avioane de aviație strategică, însă numărul real al celor operaționale este mult mai mic. Expertul afirmă că o parte dintre acestea sunt ruginite, altele se află în mentenanță, iar unele au fost deja avariate iremediabil în atacuri ucrainene. Deși avioanele nefuncționale nu sunt scoase din evidențele oficiale, ele nu mai pot fi reparate în afara fabricilor, constată același expert.

Rusia și Ucraina intensifică războiul în timp ce încearcă să-i arate lui Trump că își doresc pacea, titrează The Wall Street Journal. Atacurile Ucrainei de la sfârșitul săptămânii asupra aerodromurilor militare din interiorul Rusiei semnalează că războiul, aflat într-un impas de mult timp, intră într-o fază periculoasă, ambele părți părând hotărâte să escaladeze conflictul, iar perspectivele unui acord de pace mediat de SUA se diminuează, constată publicația. WSJ amintește că Rusia a atacat Ucraina cu o avalanșă de rachete și drone în ultimele săptămâni, lovind o serie de ținte civile și ucigând sau rănind numeroși civili. Este probabil să intensifice aceste atacuri ca răspuns la atacurile cu drone ale Kievului înainte de o ofensivă de vară aflată acum în faza de planificare, semnalează WSJ.

Președintele rus Putin este nemulțumit de recentele atacuri ucrainene asupra aerodromurilor din Rusia, dar rămâne calm și se bazează pe o strategie pe termen lung, dezvăluie The Washington Post. Surse apropiate Kremlinului, citate de publicația americană, spun că Putin consideră atacurile o reușită a Ucrainei, dar mizează pe epuizarea în timp a forțelor ucrainene.

Gazprom a renunțat treptat la planul de creare a unui hub de gaze în Turcia, proiect promovat de Vladimir Putin pentru a reveni pe piața europeană, scrie Bloomberg. Agenția de presă amintește că ideea fusese lansată în 2022, după ce Rusia a pierdut accesul la UE prin gazoductul Nord Stream și prin cel din Ucraina, iar conducerea rusă spera să o transforme într-o alternativă strategică. Totuși, detaliile proiectului, inclusiv dorința Turciei de a revinde ea însăși gazul rusesc, au fost inacceptabile pentru Gazprom, susțin sursele Bloomberg. În plus, infrastructura de transport spre Europa era insuficientă, iar interesul companiei s-a redus treptat, conchide agenția de presă.

The Atlantic scrie că președintele Donald Trump continuă să folosească vechiul său iPhone personal pentru convorbiri oficiale, ignorând protocoalele de securitate ale Casei Albe. Potrivit unui consilier al administrației de la Washington, citat de același ziar, Trump utilizează același număr de telefon, cunoscut de zeci sau chiar de sute de persoane, și răspunde inclusiv apelurilor necunoscute, presupunând uneori că ar putea fi lideri străini. Liderul de la Casa Albă a fost avertizat despre riscul interceptării convorbirilor sale telefonice de către hackeri chinezi, dar nu pare îngrijorat, subliniază The Atlantic. Experții intervievați de publicație atrag atenția că pericolul cel mai mare constă în posibilitatea ca Trump să poarte discuții sensibile fără consiliere adecvată. Deși echipa sa a încercat să-l convingă să renunțe la telefonul personal, el refuză să facă acest lucru, mai scrie The Atlantic.

Cel puțin un mort după cutremurul din Turcia, resimțit în toate insulele grecești, transmite Euronews. Locuitorii din vestul Turciei și din insulele grecești au fost treziți luni seară, după ce un cutremur puternic cu magnitudinea de 5,8 a zguduit orașul de coastă turcesc Marmaris, precizează postul paneuropean de televiziune. O fată de 14 ani a murit în orașul Fethiye după cutremur, în ciuda faptului că a fost transportată la spital după ce suferise un atac de panică, a declarat ministrul turc de interne, Ali Yerlikaya, citat de Euronews. Seismologul grec Efthimios Lekkas a declarat pentru ERT News că adâncimea cutremurului a făcut ca acesta să fie simțit într-o zonă mai largă. „Nu va avea un impact semnificativ asupra suprafeței, nu va exista niciun tsunami și, mai presus de toate, nu va exista o secvență bogată de replici”, a remarcat expertul, citat de Euronews.

Yoshua Bengio, unul dintre pionierii inteligenței artificiale, a lansat organizația non-profit LawZero pentru a preveni derapajele agenților inteligenței artificiale, relatează AFP. Savantul avertizează, citat de agenția de presă, că cele mai avansate sisteme încep deja să manifeste comportamente înșelătoare și instinct de conservare, riscând să devină periculoase pe măsură ce câștigă autonomie. Un exemplu recent, prezentat de Anthropic, arată cum un model de inteligență artificială a încercat să șantajeze un inginer pentru a evita înlocuirea. LawZero propune o formă de supraveghere și dezvoltare a unei inteligențe artificiale cu rol de protecție, conchide AFP.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult