R. Moldova, interesată de extinderea cooperării economice cu China: Maia Sandu, discuții cu ambasadorul chinez, aflat la final de mandat

Chișinăul își dorește extinderea cooperării economice cu China, în special în domeniul agroalimentar și al energiei regenerabile. Mesajul i-a fost transmis astăzi de președinta Maia Sandu ambasadorului Republicii Populare Chineze, Yan Wenbin, care au avut o întrevedere la Președinție, cu prilejul încheierii mandatului diplomatului chinez în țara noastră.
Președinta și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat de Beijing și a evidențiat construcția celui mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova, la Criuleni – o investiție chineză în valoare de 4 milioane de euro.
Maia Sandu a subliniat interesul țării pentru extinderea cooperării economice cu Republica Populară Chineză, punând accent pe creșterea exporturilor de vinuri și alte produse agroalimentare. Șefa statului a salutat eforturile recente care au permis accesul unor produse moldovenești pe piața chineză, printre care se numără făina din semințe de struguri și cea de floarea-soarelui.
În cadrul întrevederii, Maia Sandu a reafirmat „angajamentul ferm al Republicii Moldova de a contribui la securitatea europeană și ordinea internațională întemeiată pe reguli și pe principiile consacrate în Carta ONU”.
Totodată, șefa statului a condamnat din nou agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei, reiterând susținerea fermă pentru respectarea suveranității și integrității teritoriale a tuturor statelor.