Sport

LIVE TEXT. Fotbal. Preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Italia - Republica Moldova. Italia a câștigat partida cu 2-0

uefa.com
Sursa: uefa.com

Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova joacă al treilea meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. „Tricolorii” evoluează pe terenul selecționatei Italiei. Vă invităm să urmăriți comentariul textual al meciului, în direct.

Meciul s-a încheiat

Fluier final! Italia a câștigat meciul cu Republica Moldova, scor 2-0.

Ocazie Republica Moldova

Vitalie Damașcan a centrat de pe banda dreaptă în careu, dar același Stînă a ratat inexplicabil - a tras într-un adversar.

Ocazie Republica Moldova

Donnarumma a greșit și i-a trimis mingea lui Victor Stînă, care a șutat, însă, direct în portarul italian.

Ocazie Italia

Riccardo Orsolini a intrat în careu și a șutat, iar Cristian Avram a respins mingea.

Ocazie Republica Moldova

Victor Stînă a centrat dintr-o lovitură liberă, iar Cristian Dros a lovit balonul cu capul. Gianluigi Donnarumma a reținut.

Ocazie Republica Moldova

Sergiu Plătică a șutat de la distanță, dar nu a nimerit cadrul porții.

Ocazie Italia

Același Frattesi a profitat de o pasă lungă excelentă și a șutat, iar portarul moldovean a salvat și de această dată.

Ocazie Italia

Din nou Orsolini a pasat în careu de pe dreapta, iar Davide Frattesi a șutat periculos. Avram este pe fază.

Ocazie Italia

Sandro Tonali a șutat de la mare distanță, iar Cristian Avram a respins mingea.

Ocazie Republica Moldova

Virgiliu Postolachi s-a apropiat de careu și a șutat, dar balonul a trecut mult peste poarta italienilor.

Gol Italia

Riccardo Orsolini a primit mingea pe partea dreaptă a terenului, a pasat în careu, nici unul din jucătorii noștri nu a reușit să degajeze, iar Andrea Cambiaso a înscris pentru 2-0.

Ocazie Republica Moldova

Sergiu Plătică a primit mingea pe banda dreaptă, a centrat în careu, iar Ion Nicolaescu a reluat cu capul, trimițând balonul puțin pe lângă poartă.

A început repriza a doua

Jocul s-a reluat pe Stadio Citta del Tricolore. Să sperăm că naționala țării noastre va avea mai mult noroc în a doua repriză.

Prima repriză s-a încheiat

Pauză la Reggio Emilia. Italia conduce cu 1-0, dar Republica Moldova a avut o prestație onorabilă.

Ocazie Republica Moldova

După o centrare din corner, Daniel Dumbrăvanu a șutat la poartă, dar balonul l-a nimerit pe Dimarco, aflat în fața porții.

Ocazie mare Republica Moldova!

După un corner, mingea a ajuns la Oleg Reabciuk, care a șutat superb din afara careului, Donnarumma a respins în față, iar Artur Ioniță a tras și el, dar pe lângă poartă.

Gol Italia

Un atac prelungit al gazdelor, o centrare venită din stânga, iar defensiva noastră nu a reușit să scoată mingea departe și Giacomo Raspadori a profitat și a deschis scorul.

Ocazie Italia

Același Dimarco a alergat pe banda stângă și a pasat în careu, de unde Retegui a șutat pe lângă poartă.

Ocazie Italia

Federico Dimarco a pătruns în careu în viteză și a șutat, dar în plasa laterală.

Ocazie mare Italia!

Balonul a ajuns în careu, la Mateo Retegui, care a șutat, dar portarul Cristian Avram a intervenit salvator.

Ocazie Republica Moldova

Ion Nicolaescu a alergat pe contraatac și a șutat periculos, dar departe de cadrul porții.

Italia pune presiune

Italia pune multă presiune pe poarta Republicii Moldova, balonul este aproape mereu în jumătatea de teren a echipei noastre. Defensiva "tricolorilor" rezistă.

Ocazie mare Italia!

Lovitură liberă a Italiei, Giacomo Raspadori a centrat în careu, Luca Ranieri a lovit balonul cu capul și l-a trimis în bara transversală.

Golul este anulat

Din păcate, golul este anulat pe motiv de ofsaid la Nicolaescu. Scorul rămâne 0-0

Gooooooooooool Republica Moldova!!!

Fabulos! Republica Moldova deschide scorul. Un atac promițător, iar Oleg Reabciuk a primit balonul pe banda dreaptă, a centrat în careu, iar Ion Nicolaescu a sărit și a trimis mingea în poartă cu o lovitură de cap.

Meciul a început

Arbitrul elvețian Urs Schnyder a dat fluierul de start și partida de pe Stadio Citta del Tricolore din orașul Reggio Emilia a început. Italia joacă în echipament albastru, iar Republica Moldova - în roșu.

Echipele sunt pe teren

Cele două echipe sunt pe teren. Se intonează imnurile de stat ale Republicii Moldova și Italiei.

Primele rezultate ale celor două echipe în grupa preliminară

Republica Moldova a pierdut ambele meciuri la startul preliminariilor Cupei Mondiale. "Tricolorii" au cedat cu 0-5 în fața Norvegiei și cu 2-3 în fața Estoniei. De cealaltă parte, Italia a jucat doar o partidă în calificări - a pierdut-o cu 0-3 în fața Norvegiei.

O oră până la meci. Avem echipele de start

Bun găsit, prieteni! Pentru cei ce nu vor putea privi meciul în direct la Moldova 1, publicăm desfășurarea partidei LIVE TEXT. Avem echipele de start.

Italia va avea următorul prim 11: Gianluigi Donnarumma - Giovanni Di Lorenzo, Alessandro Bastoni, Luca Ranieri - Andrea Cambiaso, Davide Frattesi, Samuele Ricci, Sandro Tonali, Federico Dimarco - Giacomo Raspadori - Mateo Retegui. Așezare tactică 3-5-1-1.

Selecționerul Sergiu Cleșcenco va trimite în teren, din start, următorii jucători: Cristian Avram - Vladislav Baboglo, Victor Mudrac, Daniel Dumbrăvanu - Sergiu Plătică, Artur Ioniță, Ștefan Bodișteanu, Oleg Reabciuk - Mihail Caimacov, Virgiliu Postolachi, Ion Nicolaescu. Așezare tactică 3-4-3.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult