Corespondență Dan Alexe // Suspens à la française: va căuta Macron să dizolve parlamentul iar sau nu?
În urmă cu exact un an, președintele francez Emmanuel Macron a șocat Franța și întreaga Europă, dizolvând Parlamentul, pierzându-și majoritatea și declanșând o criză politică neterminată nici astăzi. Având în vedere că președintele francez poate declanșa alegeri anticipate anual, va risca oare el din nou, dată fiind instabilitatea politică din Franța de un an încoace?
De la reînnoirea anticipată a mandatului deputaților de acum un an, Emmanuel Macron – care, în promisiunea sa din 2017, a vrut să depășească diviziunea dreapta-stânga – s-a trezit, de un an încoace, fără o bază parlamentară solidă. Nu are o majoritate în Adunare și prezidează peste un guvern compus din post-macroniști și liberali (Les Républicains), obsedați de alegerile prezidențiale din 2027.
Cu siguranță, începând din 10 iulie, Emmanuel Macron va putea să reia jocul la ruletă, să dizolve o cameră inferioară pe care o tot critică în presă, critică pentru prima dată frontal pe probleme de mediu. Dar de ce ar face asta?
Actualul guvern Bayrou va supraviețui și nu va face aproape nimic
Paradoxal, în timp ce premierul Michel Bayrou este zdrobit de o poziție care, vizibil, i-a revenit mult prea târziu în cariera sa politică; în timp ce este confuz; în timp ce cel puțin doi dintre miniștrii săi (Gérald Darmanin – Justiție – și Bruno Retailleau – Interne) nu-i mai recunosc autoritatea și își folosesc poziția ca pe un piedestal pe care își sculptează propria lor statuie prezidențială; în timp ce nimeni nu cunoaște numele mai mult decât a câtorva miniștri, guvernul Bayrou va continua să trăiască și va face aproape nimic.
Incapacitatea de a construi majorități compozite în Franța
Există două cauze principale pentru această înghețare politică. Prima este absența reprezentării proporționale. Dacă această Adunare, camera inferioară a Parlamentului, ar fi fost aleasă prin reprezentare proporțională, alegerile legislative ar fi fost diferite. Nimeni, la începutul campaniei, nu ar fi putut spera la o majoritate absolută sau chiar la o majoritate relativă puternică. Candidații, alegătorii și comentatorii ar fi avut atunci o mentalitate de coaliție.
Nu ne-am fi întrebat care partid va câștiga alegerile, ci care partid va ieși învingător, astfel încât programul său să fie baza negocierii unei coaliții. Lăsând la o parte toate fanteziile despre presupusa lipsă atavică de cultură a compromisului a francezilor, reprezentarea proporțională creează mecanic o atitudine generală de căutare a compromisului cu vecinul ideologic al celuilalt.
Emmanuel Macron a adus țara într-un impas acum un an, dar persistența acestui impas este, în mare măsură, atribuibilă astăzi insuficiențelor instituționale create de „faptul majoritar” și de aceste amărâte de alegeri prezidențiale care atârnă permanent, un instrument uzat în vremuri de tripolarizare a peisajului politic și de contraperformanță a democrației europene.
