Social

Cinci companii din Republica Moldova au obținut dreptul de a exporta fructe și legume în Federația Rusă

Cinci companii din Republica Moldova au licență de a exporta fructe și legume în Rusia, a confirmat pentru Radio Moldova, secretarul de stat la Ministerul Agriculturii, Vasile Șarban.

*„Pentru fructe, este lista producătorilor respectivi care noi am avut-o mai înainte prin acord, consemnată cu Ministerul Agriculturii din Federația Rusă. Când s-au liberalizat încă 40 de întreprinderi, noi nu am fost anunțați că vor fi acești 40. Noi nu avem o scrisoare oficială. Noi vom continua să găsim alte piețe să avem acorduri ca să putem exporta în regim preferențial, să le dăm posibilitatea producătorilor ca ei să aibă mai multe piețe, să nu fie permanent sub anumite riscuri de comercializare a fructelor”, a declarat Vasile Șarban.

Amintim că, din 15 august, Serviciul Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse a sistat „temporar” importul de fructe și legume provenite din aproape toate raioanele Republicii Moldova, inclusiv din autonomia găgăuză.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult