Social

Vacanță: Ce trebuie să ofere un pachet turistic contractat de la agenții și ce drepturi au cetățenii dacă vacanța le este anulată

O vacanță reușită începe cu un contract bine făcut. Pachetul turistic, contractat de la agențiile de turism, implică mai multe aspecte legale, esențiale pentru protecția consumatorilor. Într-un interviu pentru Radio Moldova, Mihaela Pascal, director executiv la Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova, a enumerat drepturile celor care cumpără vacanțe și obligațiile agențiilor de turism în raport cu clienții.

„Conform legislației, un pachet turistic reprezintă o combinație din cel puțin două servicii, adică transportul și cazarea pentru aceeași vacanță”, a declarat Mihaela Pascal.

În contractul semnat între consumator și agenție trebuie să fie specificate toate detaliile esențiale ale vacanței: traseul zborului, destinația exactă, tipul de transport, fie acesta terestru, fie aerian, dar și prețul. Acesta, potrivit Mihaelei Pascal, trebuie indicat în lei, iar dacă este prezentat în valută, consumatorul trebuie să fie atent ca în contract să nu se insiste asupra unui anumit schimb valutar de la o bancă anumită.

„Este important să fie menționat dacă este inclusă sau nu asigurarea medicală. Dacă agenția și-a asumat această obligație, trebuie să-și respecte angajamentul”, a mai subliniat directoarea centrului amintit.

Ce se întâmplă dacă agenția anulează vacanța?

Organizatorul unei călătorii are dreptul legal să rezilieze contractul, iar consumatorul poate solicita să primească înapoi suma achitată. Mai mult decât atât, în funcție de circumstanțele din cauza cărora a fost anulată vacanța, consumatorul poate cere, după caz, și repararea prejudiciului material sau moral.

„Dacă anularea a fost justificată, atunci, potrivit legislației, consumatorul nu este în drept să solicite repararea prejudiciului material suplimentar, în afară de prețul plătit pentru această călătorie”, a menționat Mihaela Pascal.

În ce situații poate anula consumatorul vacanța?

Termenul de revocare a unui contract este, în general, de 14 zile din momentul încheierii acestuia. Cu toate acestea, în cazul pachetelor turistice, legislația prevede un termen mai extins pentru consumatori, prin urmare aceștia pot renunța la vacanță în orice moment înainte de începerea călătoriei.

Totuși, agențiile de turism au dreptul să rețină comisioane de anulare, în funcție de timpul rămas până la începerea călătoriei, dar și costurile pe care deja le-au suportat.

„Agenția de turism este în drept să prevadă anumite comisioane de rezoluțiune, ținând cont de perioada de timp dintre momentul în care consumatorul a renunțat la această vacanță și începutul călătoriei. De asemenea, agenția de turism mai poate să rețină și anumite costuri pe care le-a avut în mod previzibil în legătură cu această vacanță, dar și anumite venituri pe care organizatorul le-ar fi putut obține, dacă clientul nu renunța la această vacanță”, a mai explicat Mihaela Pascal, la Radio Moldova.

Rezervarea unei vacanțe online versus offline

Tot mai mulți consumatori aleg să treacă de la achizițiile offline la cele online, pentru că se află la un click distanță și sunt mai comode, declară experții. Atunci când își rezervă în mod individual vacanța, cumpărătorul este cel care răspunde de calitatea și conformitatea acestor servicii, în timp ce, atunci când procură anumite pachete turistice de la un operator economic, ultimul este cel care răspunde de serviciile prestate.

Totuși, specialiștii îndeamnă consumatorii să fie foarte atenți atunci când procură aceste servicii de pe platformele online.

„Dacă serviciile sunt cumpărate de pe platforme care se află sub jurisdicția Republicii Moldova, consumatorilor le va fi mai ușor să-și revendice drepturile. Dacă, însă, acestea se află sub jurisdicția altor state, țări din afara UE, acest lucru devine mult mai complicat”, avertizează interlocutoarea noastră.

Pentru vacanțele achiziționate de la operatorii din Uniunea Europeană, consumatorii din Republica Moldova pot apela la Centrul European al Consumatorului, care poate să-i asiste în soluționarea, pe cale amiabilă, a litigiilor cu operatorii din UE.

Menționăm că Turcia, Bulgaria, Grecia și Egipt sunt destinațiile unde au ales să-și petreacă vacanțele cei mai mulți moldoveni în această vară. Datele statistice arată că, în anul trecut, numărul turiștilor moldoveni care au călătorit în străinătate prin intermediul agențiilor de turism a constituit aproximativ 370 de mii de persoane, înregistrând o creștere de 9,5% în comparație cu anul precedent.

Autor: Veronica Scorpan

Citește mai mult