ANRE va stabili tarife unice de distribuție a gazelor, valabile pe întreg teritoriul R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va stabili tarife uniforme de distribuție a gazelor naturale pe tot teritoriul R. Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Mecanismul este stabilit în Legea cu privire la gazele naturale, modificată pe 13 iunie, în lectura a doua, de către Parlament.
Potrivit deputatului Dorian Istratii, ANRE urmează să aprobe tarife de distribuție unice în funcție de nivelele de presiune ale rețelelor de distribuție, valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Până acum, tarifele de distribuție variau în funcție de întreprindere, iar noile modificări vor permite furnizorilor să-și extindă activitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova, fapt ce va crea condiții mai competitive de achiziționare a gazelor naturale pentru consumatorii finali.
Noul cadru legal va permite intrarea pe piață a mai multor furnizori, astfel încât consumatorii finali să poată alege liber de la cine să-și procure resursele energetice, a menționat expertul din domeniu, Eugen Muravschi, într-un interviu pentru Radio Moldova.
Un element important al modificărilor este introducerea tarifului unic de distribuție la nivel național. Acest mecanism va elimina diferențele de tarife din raioane și va facilita atât întreținerea rețelelor în zonele mai puțin populate, cât și extinderea rețelei către noi consumatori. Printr-un sistem de compensare, operatorii din raioanele cu venituri mai mari vor contribui la susținerea celor din regiunile mai puțin dezvoltate, a mai explicat Eugen Muravschi.
Astfel, dacă, de exemplu, un operator de distribuție dintr-o anumită regiune nu își recuperează venitul reglementat de ANRE, el va fi compensat. Iar dacă un alt operator, dintr-o regiune cu consum mai mare, înregistrează un profit peste limita reglementată, acest surplus va fi cedat și utilizat pentru a compensa pierderile din alte raioane. Într-o piață liberalizată, furnizorii ar trebui să fie interesați și de raioanele mai puțin atractive economic, nu doar de Chișinău.
O altă prevedere importantă vizează livrarea gazelor naturale în regiunea transnistreană. ANRE urmează să desemneze o entitate responsabilă pentru această livrare, care va trebui să mențină stocuri de gaze de cel puțin 15% din necesarul minim. Obligația se va aplica și celorlalți furnizori activi pe piața națională. Potrivit lui Eugen Muravschi, această măsură este necesară pentru a evita o criză energetică în regiune și a trage la răspundere întreprinderile care nu-și onorează obligațiile. El susține că în prezent livrările de gaze către regiunea transnistreană se fac în mod netransparent.
Chiar săptămâna aceasta, livrările de gaze în Transnistria au fost din nou reduse. Prin aceste modificări, se urmărește desemnarea unei entități responsabile, dar care să își asume obligații clare: de a păstra acel stoc de 15%, pentru a preveni riscul întreruperii livrărilor în regiune, cum s-a întâmplat iarna trecută. Această entitate va trebui să prezinte ANRE un plan de achiziție, un plan de stocare, detalii despre rutele de livrare – pentru a evita o nouă criză. Acesta va asigura securitatea energetică, continuitatea livrărilor și posibilitatea de a trage la răspundere furnizorii care nu își îndeplinesc obligațiile.
Autoritățile susțin că noile prevederi legislative au scopul de a consolida securitatea energetică a R. Moldova, liberalizarea pieței gazelor naturale și îmbunătățirea gestionării și întreținerii rețelelor de gaze.
Menționăm că în Republica Moldova sunt peste 830.000 de consumatori finali de gaze naturale, dintre care 16.000 nu sunt casnici.