Cultură

Recunoaștere internațională pentru o voce importantă în etnografie: Varvara Buzilă

Cercetătoarea și experta în etnografie, Varvara Buzilă, a fost desemnată câștigătoare a Premiului Europa Nostra 2025 la categoria „Campionii Patrimoniului”. Aceasta este singura laureată din țară, fiind selectată dintre 251 de candidaturi provenind din 41 de state europene. Distincția îi va fi înmânată pe 13 octombrie 2025, în cadrul Summitului Patrimoniului Cultural European, organizat la Bruxelles.

„Este o recunoaștere a patrimoniului nostru cultural pe plan european. În rândul doi, este o recunoaștere internațională a tuturor celor care îndrăgesc patrimoniul, îngrijesc patrimoniul, promovează patrimoniul nostru cultural. Partea mea pe care am reușit s-o fac în această viață este că am fost un fel de intermediar al acestor valori, de la ele către societate, de la societate către generațiile viitoare”, a declarat etnografa Varvara Buzilă.

Premiul este binemeritat, spun colegii de la Muzeul Național de Etnografie.

„Sunt peste 850 de cercetări pe teren, dumneaei cunoaște foarte bine satele noastre, comunitățile noastre și este o apreciere la justa valoare a muncii dumneaei, este un reper”, subliniază directorul MNEIN, Petru Vicol.

Dosarul a fost înaintat de experții de la școala de la Piscu din România, la fel câștigătoare a premiului Europa Nostra, doar că în anul 2022.

„A contat vizibilitatea internațională, faptul că doamna Varvara Buzilă a contribuit esențial la realizarea dosarelor UNESCO din partea Republicii Moldova, precum și la elaborarea cadrului legislativ de protejare a patrimoniului imaterial din țara noastră”, menționează Andrei Prohin, secretar științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.

„Oamenii cu care discut mă motivează să continui ceea ce ei îmi încredințează - obiceiurile lor, arătându-mi zestrea lor din casă, covoare vechi, prosoape sau mă duc să-mi arate niște sâsâiace. Toate sunt foarte importante și atunci eu preiau această dragoste, această atitudine a lor și o transform într-un fel de responsabilitate”, povestește Varvara Buzilă.

Experiența sistematizată riguros de Varvara Buzilă se regăsește în cele 10 monografii și sute de articole, care îndeamnă oamenii să protejeze patrimoniul.

Este foarte important ca fiecare dintre noi să se regăsească în acest univers numit patrimoniu și să facă partea lui: să-l îngrijească, să-l păstreze, să-l valorifice ca un patrimoniu!

Varvara Buzila a fost felicitată și aplaudată în plenul Parlamentului pentru această recunoaștere internațională.

Silvia Dorogan

Silvia Dorogan

Autor

Citește mai mult