Mărturii ale moldovenilor din Israel: Sunt niște nopți tensionate, prima oară am venit în aceste „camere de război”

Moldovenii stabiliți în Israel trăiesc clipe de groază în aceste zile. De fiecare dată când aud sirenele sau primesc avertismente, fug în adăposturi, cu speranța că vor scăpa nevătămați. Unii cetățeni moldoveni din Orientul Mijlociu spun că le este tot mai greu să rămână calmi, mai ales când rachetele zboară chiar deasupra lor. Atacurile au afectat și zona rezidențială în care locuia ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman. Mai mulți moldoveni au surprins momente în care rachetele zburau și au publicat imaginile online.
Cu Elena Gorceag, moldoveancă stabilită de ani buni în Haifa, am discutat chiar în timp ce se afla într-un adăpost din blocul în care locuiește. Ne-a povestit că, uneori, în această încăpere, pot veni și 50-60 de oameni – unii cu tot cu animalele de companie, ca să le protejeze de pericol.
„Aici este o ușă blindată. Pereții au 70-80 de centimetri grosime. Stau scaune de jur împrejur, o masă de biliard. Poți să faci și o cafea. Am văzut chiar și aseară că au aici mâncare, totul e pregătit. Camerele sunt mari. Aici fug toți oamenii din „mahala”, să le zicem așa, din regiune. Este dotată cu apă, veceu”, a menționat Elena Gorceag, moldoveancă stabilită în Israel.
În zonă, de obicei, e liniște, chiar și în timpul atacurilor. De această dată, însă, au primit avertizare de la autorități să se adăpostească.
„Sunt niște nopți mai tensionate, dar, să vă spun sincer, eu prima oară am venit în aceste „camere de război” și chiar mă aflu în siguranță aici, pentru că nu se aude nici sirena de afară, nici bubuiturile”, a adăugat Elena Gorceag.
În ultimele nopți, bombardamentele au fost tot mai intense.
Iar Valina Ghenea, stabilită de opt ani în nordul Israelului, spune că atacurile din ultimele zile au fost mai groaznice ca oricând.
„De la ora trei noaptea a sunat alarma, ne-am trezit și fuga în adăpost. Apoi deja nu mai ai somn. Înștiințarea de a ieși din adăpost a fost tocmai a doua zi, pe la ora 11:00-12:00, nu mai țin minte exact. Dacă nu mă înșel, spre dimineață, a mai fost încă o alarmă”, a afirmat Valina Ghenea.
Valina povestește că au fost momente când avertizările au fost transmise cu doar câteva minute înainte de atac și a fost nevoită să se adăpostească în locuință.
„A fost doar o sirenă. Nu am reușit să ies. Am fost în casă. A fost foarte groaznic, pentru că tremurau toate geamurile, ușile. Groaznic! Groaznic! Aveam impresia că o să rămână fără acoperiș casa sau o să se smulgă ușile”, a spus femeia.
În spațiul public au apărut informații potrivit cărora edificiul Ambasadei Republicii Moldova din Tel Aviv ar fi fost lovit de o rachetă balistică. Ambasadorul Alexandr Roitman a dezmințit informațiile. În schimb, diplomatul a anunțat că zona rezidențială unde închiriază un apartament a fost atacată. Din fericire, nu a avut de suferit. Potrivit oficialului, până acum, nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite printre cetățenii moldoveni.
Ministerul de Externe a anunțat că urmărește cu îngrijorare escaladarea gravă a tensiunilor din Orientul Mijlociu și îndeamnă toate părțile implicate la un dialog constructiv orientat spre soluționarea diplomatică a conflictului.
În Israel se află în jur de 14 mii de moldoveni. Pentru întrebări privind situația de urgență, aceștia sunt îndemnați să apeleze la numărul de telefon al Misiunii diplomatice din Tel Aviv afișat pe ecran.