Externe

Forțele armate ale Israelului au detectat un atac iranian cu rachete: populația, îndemnată să se pună la adăpost

Armata israeliană a anunțat că a „identificat” rachete lansate din Iran „în direcția teritoriului statului Israel” și cere populației să se pună la adăpost.

Sirenele răsună în nordul Israelului, după ce cu puțin timp în urmă, sirenele au sunat în centrul Israelului și în zona Ierusalimului, scrie The Times of Israel.

Civilii din zonele în care au sunat sirenele sunt instruiți să rămână în adăposturile antiatomice până la noi ordine.

Iranul a anunțat, prin televiziunea de stat, că a lansat duminică un nou val de atacuri împotriva Israelului. Agenția oficială Irna a anunțat, de asemenea, începerea „unei noi salve de rachete” trase asupra Israelului.

Noul atac iranian vine după ce în cursul nopții unele rachete ale Teheranului au reușit să treacă de scutul antiaerian al Israelului și au lovit cu precădere o zonă rezidențială de lângă Tel Aviv. Atacul s-a soldat în total cu 11 morți și aproape 200 de răniți, potrivit celui mai recent bilanț.

Pe de altă parte, Israelul a lansat, duminică, la rândul său, un nou atac masiv asupra Iranului, lovind Teheranul și baze militare din Shiraz, după ce în prealabil avertizase populația din preajma uzinelor militare iraniene să se evacueze.

Schimbul intens de tiruri între cele două țări continuă pentru a treia zi consecutiv.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult