Revista presei internaționale // Iranul, pregătit să reia negocierile asupra programului său nuclear; Trump se retrage de la summit-ul G7

Conflictul militar dintre Israel și Iran domină agenda presei internaționale, generând reacții și repoziționări geopolitice la nivel global. În timp ce Iranul trimite semnale de compromis, SUA, Rusia și Uniunea Europeană își recalibrează strategiile în funcție de interesele proprii în Orientul Mijlociu și Ucraina.
Iranul a transmis, prin intermediari, mesaje către SUA și Israel, cerând încetarea imediată a ostilităților, transmite The Wall Street Journal, cu referire la informațiile obținute de la diplomați europeni și din Orientul Mijlociu. Potrivit acestora, Iranul este gata să reia negocierile asupra programului său nuclear, dacă Statele Unite nu se vor alătura loviturilor aeriene ale Israelului. În pofida pierderilor grele suferite de conducerea militară de la Teheran, instalațiile nucleare ale Iranului nu au fost grav avariate, ceea ce motivează Israelul să continue atacurile, spun sursele The Wall Street Journal. În lipsa perspectivelor diplomatice, Iranul ar putea, însă, să-și accelereze programul nuclear și să extindă în acest fel conflictul, anticipează diplomații citați de ziarul american.
Reuters informează, între timp, că Statele Unite își consolidează prezența militară în Europa în contextul conflictului tot mai grav dintre Israel și Iran și a trimis peste 30 de avioane de realimentare pentru posibile operațiuni în Orientul Mijlociu. Statele Unite au transmis că prioritatea lor este protejarea trupelor americane și că sunt pregătite să răspundă ofensiv dacă vor fi atacate, subliniază agenția de presă. Potrivit Reuters, în prezent, aproximativ 40.000 de militari americani sunt desfășurați în Orientul Mijlociu, unde dispun de sisteme antirachetă, avioane de luptă și bombardiere strategice.
Oficiali americani afirmă că Statele Unite nu se alătură Israelului în războiul împotriva Iranului, transmite postul CBS News. Potrivit surselor postului american de televiziune, plecarea de urgență a președintelui Donald Trump de la summitul G7 și convocarea Consiliului Național de Securitate nu înseamnă că Washingtonul va participa la loviturile asupra Iranului. Ziarul israelian Jerusalem Post scrie, citând oficiali europeni și americani, că Trump ar urma să ofere Teheranului o „ultimă șansă” de a semna un acord privind renunțarea la îmbogățirea uraniului și, implicit, la programul său nuclear militar.
Conflictul deschis dintre Israel și Iran, care durează de mai bine de patru zile, stârnește îngrijorări tot mai mari la Moscova, notează The Washington Post. Ziarul american scrie că elita rusă se teme că o înfrângere a regimului de la Teheran – principalul aliat al Rusiei în Orientul Mijlociu – ar afecta grav influența Moscovei în regiune. Potrivit The Washington Post, acesta este motivul pentru care președintele rus, Vladimir Putin, încearcă să intervină ca mediator al unor negocieri de încetare a ostilităților, discutând cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și cu președintele american Donald Trump. Aceeași publicație notează că escaladarea conflictului ar putea distrage atenția Occidentului de la Ucraina și ar duce la creșterea prețului petrolului. Totuși, riscul unei schimbări de regim în Iran și posibila cursă a înarmării nucleare în zonă sunt văzute ca amenințări directe la adresa intereselor ruse, observă The Washington Post. În acest context, unii lideri de opinie ruși cer o înțelegere strategică cu SUA, în care Rusia să obțină concesii în Ucraina în schimbul sprijinului pentru detensionarea crizei din Orient, conchide publicația.
Președintele rus Vladimir Putin și liderul chinez Xi Jinping privesc cu îngrijorare evoluția conflictului din Orientul Mijlociu, notează The Telegraph. Rusia și China au condamnat atacurile Israelului și și-au exprimat sprijinul pentru regimul de la Teheran, care a suferit pierderi importante în rândul liderilor și al infrastructurii militare, amintește ziarul. Publicația subliniază că un Iran slăbit ar însemna pentru Moscova și Beijing pierderea unui aliat-cheie în confruntarea cu influența americană în regiune. În cazul Rusiei, este vorba și de șansa ratată de a-și recâștiga influența în Orientul Mijlociu, pierdută odată cu declinul regimului Assad, mai scrie The Telegraph.
Uniunea Europeană respinge ideea ca Rusia să joace rolul de mediator în negocierile dintre Israel și Iran, relatează NTV. Publicația îl citează pe un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, care a declarat, la Bruxelles, că Moscova nu poate fi un arbitru obiectiv, având în vedere parteneriatul strategic și cooperarea militară cu Teheranul. Oficialii europeni, citați de NTV, subliniază că Rusia și-a pierdut credibilitatea internațională după ce a invadat Ucraina, încălcând dreptul internațional și Carta ONU.
Liderii G7 reuniți în Canada au adoptat pe neașteptate o declarație comună în care susțin dreptul Israelului la autoapărare și se opun unui Iran cu arme nucleare, transmite DPA. Potrivit agenției de presă, Iranul este descris drept principala sursă de instabilitate regională, iar cele șapte țări subliniază că Teheranul nu trebuie să obțină niciodată armament nuclear. Declarația face apel la o dezescaladare în Orientul Mijlociu și un armistițiu în Gaza, dar evită criticile directe la adresa Israelului. G7 promite să monitorizeze piețele energetice și să ia măsuri pentru a menține stabilitatea, mai scrie DPA.
Între timp, Bloomberg dezvăluie că, din cauza opoziției Statelor Unite, țările membre ale Uniunii Europene nu reușesc să ajungă la un acord privind reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc de la 60 la 45 de dolari. Agenția de presă scrie că unele state europene nu vor să susțină măsura fără sprijinul Statelor Unite, temându-se că nu va exista unanimitate în UE. Potrivit Bloomberg, mai multe țări cer coordonare cu statele din grupul G7, din care fac parte cele mai puternice economii occidentale, dar administrația Trump se opune, deocamdată, scăderii plafonului, în speranța că Rusia va accepta, în cele din urmă, un armistițiu în Ucraina.
Prognozele publicației Politico arată oarecum diferit. Potrivit acesteia, liderii G7, reuniți în aceste zile în Canada, ar putea încerca să-l convingă pe președintele Donald Trump să sprijine înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei. Politico scrie că Trump este tot mai iritat de refuzul lui Vladimir Putin de a lua în serios negocierile de pace cu Ucraina și că ar putea impune noi sancțiuni Moscovei în săptămânile următoare. Totuși, președintele american mai lasă, deocamdată, deschisă posibilitatea reluării dialogului, conchide Politico.
Comisia Europeană intenționează să interzică toate noile contracte pentru importul de gaze din Rusia, invocând dreptul comercial al Uniunii Europene, relatează Financial Times. Măsura ar permite evitarea unui veto din partea Ungariei și Slovaciei, iar contractele pe termen scurt ar urma să fie închise până în 2026, cele pe termen lung până în 2028, explică publicația. Ca excepție, Budapesta și Bratislava ar putea menține importurile de gaz rusesc până în 2027, scrie Financial Times. Bruxellesul vrea ca decizia să fie adoptată prin majoritate calificată și va cere companiilor să demonstreze că gazul nu provine din Rusia, precizează ziarul, amintind că propunerea face parte din planul de renunțare completă la combustibilii fosili ruși până în 2027.
Roboții conversaționali bazați pe inteligență artificială, precum ChatGPT, încep să fie folosiți ca surse de știri, mai ales de tineri, arată o analiză a Institutului Reuters a care face referire Malaymail. Potrivit sursei, doar 7% dintre repondenții globali folosesc AI săptămânal pentru informare, dar procentul urcă la 15% în rândul celor care au vârsta sub 25 de ani. ChatGPT este cel mai utilizat, fiind apreciat pentru capacitatea de a rezuma, traduce și personaliza informația, scrie publicația. Totuși, majoritatea rămân sceptici față de știrile generate de AI, invocând lipsa de transparență și încredere. Unele redacții au semnat acorduri cu companiile AI, în timp ce altele au intentat procese pentru încălcarea drepturilor de autor, mai arată raportul Institutului Reuters.