Bugetul de stat, rectificat în prima lectură

Veniturile și cheltuielile bugetului de stat pentru anul 2025 vor fi majorate cu 647,7 milioane de lei. Parlamentul a aprobat astăzi, în prima lectură, rectificarea bugetului, care prevede, printre altele, alocarea unui ajutor unic de 1.000 de lei pentru aproximativ 295.000 de elevi din clasele I–IX la început de an școlar. Proiectul a stârnit dezbateri aprinse în plen: în timp ce deputații partidului de guvernământ susțin că măsura este una necesară pentru sprijinirea familiilor, opoziția a calificat-o drept „populism politic” și au acuzat guvernarea că utilizează bugetul în scopuri electorale.
Deputații partidului aflat la guvernare au subliniat că măsurile adoptate reprezintă un sprijin real pentru cetățeni și vin să atenueze neajunsurile sociale, mai ales pentru familiile cu copii.
„Noi nu cumpărăm voturi, noi oferim sprijin real. (...) Astăzi, vorbim despre o decizie care, dincolo de cifre, dincolo de bugete, atinge cel mai sensibil punct al societății noastre: copil - familie - viitor. Pentru cei care spun că anunțul despre o mie de lei în calitate de suport unic pentru elevi ar fi electoral, amintim că Guvernul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a oferit în fiecare an, fără legătură cu alegerile, sprijin financiar unic pentru zeci de mii de cetățeni. (...) Este o măsură care reflectă viziunea noastră, o Moldovă în care statul nu se preface că ajută, ci intervine acolo unde e nevoie. Mai e de lucrat, nu le-am reușit pe toate și mai e mult până vom putea spune că am oferit tuturor copiilor șanse egale, dar azi am mai făcut un pas către o Moldovă în care nicio familie nu este ignorată, o Moldovă în care copiii nu sunt statistici, ci o prioritate”, a declarat deputata PAS, Ersilia Qatrawi.
De cealaltă parte, opoziția a criticat rectificarea grăbită a bugetului, catalogând-o drept „instrument de populism politic electoral”. Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Tatiana Cunețchi, a menționat că documentul a ajuns în procedură legislativă abia cu o zi înainte de vot, amintind că Legea finanțelor publice prevede două modificări bugetare pe an și stabilește termene clare pentru aceste rectificări, „de regulă, nu mai degrabă de 1 iulie și nu mai târziu de 15 noiembrie”.
„Vorbim despre profesionalism, transparență și ce... din rău în mai rău. Am ajuns ca nota de fundamentare la un document atât de important pentru țară, așa ca modificarea Legii bugetului de stat, să fie pe o pagină. La 47 de foi ale documentului. (...) Această rectificare nu este altceva decât populism politic electoral. Am vrea să vedem mai multe instrumente investiționale care ar genera creștere economică, dar, cu părere de rău, ați transformat bugetul în instrument electoral, în loc să fie instrumentul care asigură o politică economică sustenabilă”, a menționat Tatiana Cunețchi.
Adoptarea rapidă a rectificării este necesară pentru ca fondurile să ajungă la beneficiari în timp util, mai ales că sesiunea parlamentară se apropie de final, a explicat președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian.
Ce alte măsuri prevede rectificarea Bugetului de stat pentru anul 2025
Pe lângă ajutorul unic de 1.000 de lei destinat pentru circa 295.000 de elevi din clasele I–IX, rectificarea bugetară votată în prima lectură prevede și alte alocări importante.
Astfel, pentru reorganizarea și susținerea angajaților Î.S. „Calea Ferată din Moldova” sunt prevăzute 50 de milioane de lei, iar pentru Fondul de intervenție al Guvernului — tot 50 de milioane de lei, pentru a asigura capacitatea de reacție în cazul unor situații excepționale.
În plus, circa 100 de milioane de lei vor fi redirecționați pentru renovarea și dotarea blocurilor alimentare ale instituțiilor de învățământ. De asemenea, sunt prevăzute resurse pentru majorarea alocațiilor pentru salarizarea în sectorul bugetar.
La capitolul venituri, se estimează o creștere cu 300 de milioane de lei a încasărilor din TVA la mărfurile și serviciile produse pe teritoriul țării. Veniturile colectate de instituțiile și autoritățile bugetare vor fi majorate cu 38,8 milioane de lei, iar granturile externe pentru proiecte vor crește cu aceeași sumă.
În total, rectificarea prevede o majorare a veniturilor și cheltuielilor bugetare cu 647,7 milioane de lei, menținând neschimbat nivelul deficitului bugetar.
În cadrul aceleiași ședințe, Parlamentul a votat în primă lectură modificările la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat și la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2025. Necesitatea rectificării este condiționată de indexarea pensiilor de la 1 aprilie 2025, asigurarea plății unor prestații sociale noi, majorări pentru serviciile destinate compensării medicamentelor și dispozitivelor medicale.
Proiectele privind rectificarea bugetară urmează să fie propuse Parlamentului spre examinare în lectura a doua.