Diaspora

Israelul permite reluarea zborurilor: Cum pot pleca moldovenii din acest stat

Vești importante pentru moldovenii aflați în Israel: începând de luni, 23 iunie, companiile aeriene israeliene au din nou permisiunea de a opera zboruri de plecare din țară. Anunțul a fost făcut de Ambasada Republicii Moldova în Israel, care precizează că decizia vine în contextul tensiunilor militare din regiune și al cererii tot mai mari de sprijin pentru repatriere.

Pentru început, numărul pasagerilor de la fiecare zbor va fi limitat la 50 de persoane, iar biletele de întoarcere vor putea fi achiziționate doar cu o dată de plecare fixată la cel puțin 30 de zile distanță. Măsura este însoțită de controale stricte de securitate și siguranță.

Oricine are nevoie poate cumpăra bilet, însă prioritate vor avea persoanele aflate în situații de urgență umanitară sau cazurile care țin de salvarea de vieți.

Lista companiilor aeriene unde pot fi cumpărate bilete și metodele de înregistrare pot fi consultate AICI.


Amintim că, de la escaladarea conflictului militar între Israel și Iran, 27 cetățeni moldoveni au revenit acasă.

Citește mai mult