SUA și-au reiterat sprijinul puternic pentru suveranitatea, integritatea teritorială și agenda de reforme democratice ale țării noastre
Fortificarea relațiilor dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii în contextul Dialogului strategic bilateral a fost discutată de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, la întrevederea cu subsecretara de stat pentru afaceri politice a SUA, Victoria Nuland.
Potrivit unui comunicat al Ministerului moldovean de Externe, cei doi oficiali au abordat subiectele de actualitate de pe agenda regională ca urmare a consecințelor dramatice generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și reglementarea conflictului transnistrean.
Dialogul Strategic reprezintă o platformă a Republicii Moldova și Statelor Unite, în cadrul căreia sunt discutate, la nivel înalt, subiectele de pe agenda comună și perspectivele relației bilaterale. Republica Moldova a stabilit relații diplomatice cu SUA în februarie 1992.