Vicepreședintele PE, Nicolae Ștefănuță, la Moldova 1: „Îmi doresc că anul acesta să deschidem toate cele trei capitole cerute de R. Moldova”

Sprijinul Uniunii Europene poate accelera lupta împotriva corupției și modernizarea Republicii Moldova, dar este esențial ca oamenii să vadă concret beneficiile acestui parcurs, afirmă vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță. Potrivit oficialului, fondurile europene, trebuie să se reflecte în infrastructură modernizată, servicii publice mai bune și o administrație eficientă.
„Fondurile europene pot pregăti oamenii să fie mai buni în sistemul public, să fie credibili, să nu fie corupți, să fie bine plătiți, să facă munca pe care trebuie să o facă, spre preaderare. (...) Oamenii vor să simtă palpabil, concret, să vadă un drum în localitate, să vadă un spital, să vadă niște șine renovate, să vadă energie. Deci, toate aceste lucruri trebuie să se vadă în viața oamenilor, dar și în felul în care sunt reprezentați în instituțiile statului. Și asta ajută, banii europeni ajută la asta”, a declarat Nicolae Ștefănuță într-un interviu oferit în exclusivitate postului Moldova 1.
În opinia oficialului, administrația locală are un rol esențial în dezvoltare, iar sprijinirea autorităților locale este vitală pentru ca proiectele europene să ajungă rapid în comunități.
„Primarii sunt cheia în dezvoltare. Ei sunt cei care implementează fonduri. Ei sunt cei care caută să atragă canalizare, apă. (...) De multe ori, când se vede într-o localitate în care n-a fost drum decât bătătorit mereu și acum este, asta e clar un proiect cu finanțare europeană. Și de aceea mi-ar plăcea mult să ajutăm primarii, pentru că ei sunt, de fapt, cei care vor împinge această dezvoltare”, a declarat eurodeputatul român.
În acest context, vicepreședintele Parlamentului European consideră că negocierile de aderare cu Republica Moldova trebuie deschise cât mai repede, pentru că asta va oferi investitorilor și cetățenilor încredere că țara merge pe un drum ireversibil către Europa.
„Îmi doresc ca anul acesta să deschidem neapărat toate cele trei capitole cerute de R. Moldova. (...) Odată ce sunt deschise capitolele, se deschid și baierele pungii, adică încep să curgă fonduri mult mai mult și mult mai repede de preaderare și vin și investitorii, pentru că înțeleg că aici se va construi Europa. Și atunci mesajul este clar. De asta îmi doresc cu disperare să se deschidă odată capitolele de negociere”, a subliniat vicepreședintele Parlamentului European, la Moldova 1.