Canabis și hașiș ridicate de poliție la Stăuceni. Un tânăr riscă până la 15 ani de închisoare

Un tânăr de 25 de ani din Stăuceni, suburbie a capitalei, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de implicare într-o rețea de trafic de droguri. Oamenii legii au depistat, la domiciliul acestuia și într-un automobil, 1.200 de grame de canabis și 500 de grame de hașiș. Valoarea drogurilor pe piața neagră este de aproximativ 700.000 de lei.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, tânărul făcea parte dintr-un grup infracțional care procura droguri prin aplicația Telegram și prin rețele de plăți electronice.
Banii obținuți din vânzarea drogurilor erau transferați pe conturi bancare din Republica Moldova, deschise pe numele unor persoane interpuse.
În cadrul investigațiilor, a fost ridicat și un telefon mobil cu informații relevante pentru dosar. Oamenii legii au inițiat un dosar penal, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a identifica și alți membri ai grupului.