Politic

Maia Sandu, de Ziua Independenței SUA: „Sprijinul american a ajutat Republica Moldova să devină mai puternică și mai rezilientă”

Sprijinul Statelor Unite a ajutat Republica Moldova să devină mai puternică și mai rezilientă, arată președinta Maia Sandu într-un mesaj de felicitare adresat SUA cu ocazia Zilei Independenței, marcate pe 4 iulie. Șefa statului a reiterat importanța parteneriatului moldo-american, care durează de peste trei decenii, și a evidențiat sprijinul constant oferit de SUA pentru consolidarea democrației în Republica Moldova.

Pentru prietenii noștri americani — La mulți ani de Ziua Independenței. De peste 30 de ani, sprijinul Statelor Unite a ajutat Republica Moldova să devină mai puternică și mai rezilientă — un partener stabil într-o regiune strategică”, a scris Maia Sandu într-un mesaj publicat pe platforma X.

Șefa statului a menționat că legătura dintre cele două state se bazează pe valori comune.

Astăzi, celebrăm valorile comune și prietenia pe care am construit-o împreună”, a adăugat ea.

Și Ambasada Statelor Unite la Chișinău a transmis un mesaj cu ocazia celei de-a 249-a aniversări a Zilei Independenței, subliniind valorile care stau la baza națiunii americane încă din 1776.

Sărbătorim cea de-a 249-a aniversare a Zilei Independenței, un omagiu adus valorilor atemporale ale libertății, democrației și egalității care au modelat națiunea noastră începând din 1776. Atât acasă, cât și peste hotare, americanii onorează această zi, reflectând cu mândrie asupra angajamentului nostru comun pentru libertate și dreptate pentru toți”, se arată în comunicatul Ambasadei.

Precizăm că Statele Unite ale Americii celebrează Ziua Independenței, marcând 249 de ani de la adoptarea Declarației de Independență pe 4 iulie 1776. Acest document istoric, redactat în principal de Thomas Jefferson, a proclamat separarea celor treisprezece colonii americane de sub dominația Marii Britanii.

Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat oficial Declarația de Independență, un act revoluționar care a afirmat dreptul coloniilor de a-și stabili propriul guvern. Acest moment a fost punctul de pornire pentru formarea națiunii americane și începutul unui lung război pentru independență, care s-a încheiat cu Tratatul de la Paris în 1783.

Ziua Independenței în SUA este marcată printr-o serie de evenimente tradiționale, care variază de la parade și spectacole de artificii la grătare și picnicuri.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult